În luna mai a acestui an, revista Capital a realizat Top 100 Performeri din Sănătate, care a reunit cei mai importanți actori din sistemul medical din România: de la medici, la companii de pharma și rețele de stat și private.
Spitalul Memorial a fost nominalizat datorită achiziției de la finele anului trecut, 2022, a Spitalului de Oncologie Monza, din cadrul Orașului Medical Enayati, dar și folosirea procedeelor de ultimă generație în tratarea cancerului.
Memorial Hospital a fost nominalizat la categoria „Spitale private” în cadrul Topului Capital 100 Performeri din Sănătate. Uğur Genç, CEO Memorial Healthcare Group, a avut amabilitatea de a ne răspunde la câteva întrebări despre activitatea grupului medical pe care îl conduce.
Care este cea mai importantă investiție făcută în ultimul an în instituția pe care o conduceți?
Anul trecut am făcut prima achiziție din afara Turciei. Am cumpărat primul nostru spital, ȋn România: Spitalul de Oncologie Monza, din cadrul Orașului Medical Enayati.
Memorial Healthcare Group operează 11 spitale private în Turcia, unde a tratat peste trei milioane de pacienți anul trecut. 75.000 dintre aceștia erau pacienți internaționali, care au călătorit în Turcia pentru tratament. Ei provin din 165 de țări diferite, iar mulți dintre ei sunt români. Prin pacienții și prietenii noștri români, am văzut o oportunitate de investiție în România.
Avem planuri mari pentru România. Credem în această țară din mai multe motive. Un sistem de învățământ bun, economia solidă, sectorul medical privat în dezvoltare rapidă, sunt toate semne bune pentru noi. Vom continua să investim pe plan local; cel mai probabil, vom continua să achiziționăm și să construim unități medicale. Spitalul pe care îl avem este unul nou, infrastructura tehnologică este foarte bună, avem o bază excelentă de medici specialiști, care sunt foarte cunoscuți în domeniul lor.
Avem un volum mare de pacienți, care vin pentru intervenții in cadrul Spitalului Memorial. Ceea ce vom face în continuare este să ne concentrăm pe creșterea numărului de clinici care tratează pacienții în sistem ambulatoriu și vom continua să adăugăm mai multe specializări, pentru a ne servi mai bine pacienții.
Care sunt primele trei calități necesare unui director general de spital?
În primul rând, aceasta este o afacere de servicii medicale. Ȋn centru este pacientul. Trebuie să înțelegem nevoile tuturor părților implicate: pacienți, medici, asistente, personal tesa, comunitate. Toți au nevoi diferite. Prin urmare, cred că empatia este una dintre cele mai importante calități pentru orice manager, dar mai ales pentru un director general de spital.
În al doilea rând, chiar dacă un spital privat este o organizație cu scop lucrativ, acesta are unele responsabilități cheie față de comunitate. Suntem în domeniul sănătății. Aceasta este o responsabilitate uriașă. Trebuie să fii conștient de responsabilitățile tale față de comunitate, față de națiune. Prin urmare, profitul nu poate fi singura prioritate. Există o linie fină pe care nu o poți trece. Din punctul meu de vedere, un director general de spital bun trebuie să fie etic în tot procesul său de luare a deciziilor.
În cele din urmă, sistemul medical este o afacere în continuă dezvoltare. Tratamentele, medicamentele, tehnologia și chiar virusurile evoluează constant. Nu poți fi rigid în modul în care gestionezi afacerea. Trebuie să ai o viziune, dar trebuie și să fii și flexibil pentru schimbare.
Care a fost cea mai mare provocare cu care te-ai confruntat de când ai fost CEO?
Cu siguranță pandemia a fost cea mai mare provocare. A existat multă incertitudine în jurul business-ului, o mulțime de piese în mișcare, reglementări în schimbare în fiecare zi. Cred că echipa mea a făcut o treabă fantastică gestionând pandemia, adaptându-se constant, comunicând clar și luând decizii rapide, atunci cand era nevoie. Am menținut afacerea sănătoasă, oferind în același timp îngrijire pentru o mulțime de pacienți cu COVID nu numai din Turcia, ci din întreaga lume.
Ce este mai important, echipamentul sau echipa și de ce?
Cu siguranță, echipa! Sistemul medical este o afacere de servicii. Puteți avea toate echipamentele remarcabile din lume, dar dacă nu aveți oameni pricepuți, empatici, care să le poată opera, ele nu au sens. Angajații sunt pe primul loc. Dacă nu ai angajați mulțumiți și fericiți, nu poți avea pacienți mulțumiți. Pentru mine, angajații nu sunt doar colegi de muncă, ci fac și parte din familia mea. Avem încredere și ne tratăm unii pe alții ca pe membrii familiei, pentru că lucrăm pentru același scop – să ne ajutăm pacienții să primească cel mai bun tratament posibil.
De ce ați ales să lucrați ca CEO în industria sănătății?
La bază sunt inginer, am studiat ingineria și am făcut inginerie în primii 5 ani ai carierei mele. La 27 de ani, am devenit managerul unei fabrici, unde am întâlnit pentru prima dată concepte precum management, strategie, construirea și conducerea echipelor. După aceea, am decis să fac MBA în administrarea afacerilor, în SUA.
După ce m-am întors în Turcia, am început să lucrez drept consultant de management la Arthur Andersen, una dintre cele mai importante firme de audit, consultanță fiscală și management din lume, și am avut șansa de a direcționa strategiile marilor companii din Turcia și regiunea din jur. Acolo, din nou, am înțeles că execuția este totul, iar pentru o bună execuție trebuie să construiești echipe grozave.
Când mi s-a oferit posibilitatea sa lucrez pentru Memorial Healthcare, am văzut o oportunitate de a lucra pentru o cauză bună (de a ajuta oamenii) și de a stabili un sistem care are in centru preocupărilor pacientul. Sunt aici de 18 ani. Sectorul sănătății este un sector foarte dificil, cu dinamici diferite. Au fost multe provocări pe parcurs. Deoarece asistența medicală este o industrie tânără, am inventat soluții proprii, de multe ori. Pentru asta, e nevoie de o viziune bună și de o echipă bună. Toate experiențele mele anterioare au ajutat foarte mult în aceste momente dificile.
De 18 ani, încerc să gestionez schimbarea și creșterea în organizație împreună cu colegii mei, ne-am asumat niște riscuri, dar mereu am încercat să privesc lucrurile dintr-o perspectivă pozitivă, să empatizez și să ating obiectivele cu hotărâre și nu, nu regret decizia mea de a alege serviciile medicale drept carieră. Este o meserie plină de satisfacții, pentru că, la sfârșitul zilei, ajuți oamenii. Ajuți un cuplu să aibă un copil după 20 de ani, ajuți pe cineva în lupta lui împotriva cancerului… Nu există satisfacție mai mare decât asta.
Dintre toate îndatoririle unui CEO, care este cea mai dificilă?
Managementul oamenilor. A fi capabil să conduci, să motivezi și să energizezi oamenii în jurul unui obiectiv comun este deja un lucru dificil de făcut. Când ai 9.500 de oameni din diverse medii educaționale, socio-economice și naționale, trebuie să le poți vorbi limba, să le înțelegi nevoile și să le atingi inimile.
Acest lucru este mai ușor de spus decât de făcut. Nu poți sta în biroul tau toată ziua să faci asta. Trebuie să fii pe teren, să vezi personalul la lucru, să vorbești cu ei, să le înțelegi nevoile, să-ți comunici viziunea în mod constant. Este nevoie de mult efort.
Care este proiectul de care ești cel mai mândru în întreaga ta carieră?
Este greu de ales, am avut multe proiecte de care sunt mândru. Va trebui să spun că transformarea unui spital într-o rețea multinațională de unități medicale este cel mai mare proiect dintre toate și este încă un proiect în derulare.
Sunt mândru că am construit o familie de 8.000 de angajați și 1.500 de medici care lucrează armonios, pentru a ajuta anual, cei 3 milioane de pacienți din întreaga lume.