În ediția din 2009 a TOP 300 Capital, familia Voiculescu se afla pe locul 2 cu o avere estimată la 1,5-1,6 miliarde de euro. În următorul an, Voiculescu a pierdut 3 poziții în clasament, iar averea s-a redus cu jumătate de miliard.

În următorii ani de criză, afacerile controlate de familia Voiculescu au mers din ce în ce tot mai prost, astfel că în 2014 averea lui Voiculescu a ajuns la 230-250 milioane de euro.

Punctul culminant s-a produs însă în vara anului trecut, când procurorii DNA au anunţat că au început urmărirea penală împotriva mogulului, a fiicei sale Camelia, a lui Sorin Alexandrescu (director general al Antena TV Group) şi a lui George Matiescu, directorul general al Intact Publishing SRL, în toamna aceluiaşi an cei patru au fost trimişi în judecată.

Citiți și: VOICULESCU continuă RĂZBOIUL: DECLARAŢIE EXPLOZIVĂ!

Potrivit procurorilor anticorupţie, inculpaţii se fac vinovaţi de şantaj sau complicitate la şantaj. Mai exact, ei ar fi luat parte la o acţiune concertată de intimidare a reprezentanţilor companiei RCS & RDS, prin care aceştia ar fi trebuit convinşi să semneze un contract în condiţiile dorite de proprietarii Antena TV Group.

Izbiţi în plin

Dar până să se ia o decizie definitivă în acest proces, familia Voiculescu a fost deja serios lovită de justiţie. După ce a a amânat cu ani buni, prin tot felul de tertipuri care de care mai discutabile, un verdict final în dosarul ICA, Dan Voiculesu a fost condamnat definitiv, în august 2014, la zece ani de închisoare. Potrivit magistraţilor, el se face vinovat de spălare de bani şi ”a apelat la una din cele mai rudimentare tipologii de spălare a banilor, respectiv împrumutul nereturnat, consacrată poate de cel mai cunoscut spălator de bani din toate timpurile, Meyer Lanski”.

Cazul a fost construit de procurori în jurul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare, când una din firmele aparţinând milionarului a cumpărat de la stat, la un preţ de numai 104.000 euro, 3,6 hectare de teren şi câteva mii de metri pătraţi de construcţii situate în zona Băneasa din Bucureşti. Instanța a hotărât confiscarea terenului fostului ICA şi a clădirilor existente pe acesta (inclusiv blocul de birouri Grivco), confiscarea sediului posturilor TV Antena 1 şi 3 şi confiscarea a şase milioane de lei de la Camelia şi Corina Voiculescu, banii reprezentând contravaloarea acţiunilor la ICA donate lor de către tatăl lor. Magistraţii au mai decis şi ca Dan Voiculescu să plătească 3,5 milioane de dolari (contravaloarea chiriei încasate până în iunie 2006 de la Romtelecom pentru blocul de birouri ridicat pe terenul dobândit în mod fraudulos), fiicele sale urmând să achite la rândul lor contravaloarea respectivei chirii începând din iunie 2006 (dată la care au devenit acţionare majoritare în cadrul Grivco SA).

Citiți și: Şefa DNA, despre dosarul lui Dan Voiculescu: Aproape jumătate din prejudiciu a fost recuperat. Este o premieră

Va rezista imperiul Voiculescu dublei lovituri? Vor reuşi companiile Corinei şi Cameliei Voiculescu să recâştige încrederea creditorilor şi partenerilor şi, mai ales, să aducă alte garanţii în locul celor confiscate sau puse sub sechestru pentru împrumuturile de zeci de milioane de euro pe care le-au luat de la bănci? Timpul este cel care ne va da răspunsul.

Cert este că, la data scrierii acestor rânduri, în mediul de afaceri din Bucureşti circulă zvonuri privind iminenţa unor probleme financiare la nivelul societăţilor din grupul Grivco-Antena-Intact. Adevărul ni-l vor spune de-abia bilanţurile ce vor fi publicate în 2015, dacă nu cumva vom asista până atunci la vreun caz de insolvenţă. Sau la vreo tranzacţie-surpriză.

Rezultate pozitive

Iar dacă tot a venit vorba de bilanţuri, trebuie spus că cele raportate de firmele familiei Voiculescu pentru 2013 sunt, într-un mod destul de ironic, mai degrabă pozitive. Astfel, Antena TV Group SA a înregistrat o cifră de afaceri de 56 de milioane de euro şi un profit de circa 2,7 milioane, în timp ce Antena 3 SA a avut afaceri de 16 milioane de euro şi un profit de 225.000 de euro. Pe plus au încheiat anul precedent şi Grivco SA, şi Convergent Media, editorul Gazetei Sporturilor. Sanagra SA, companie specializată în zootehnie, a făcut la rândul ei afaceri bune în 2013, cu venituri de 1,3 milioane de euro şi un profit de 13.000 de euro.

Citiți și: Sediul Antena 3 a fost trecut în proprietatea statului

Au fost, desigur, şi firme care nu s-au descurcat la fel de bine: Intact Production, specializată în producţie video, a avut pierderi de aproape 600.000 de euro; producătorul de pâine Smart Food Solutions a raportat pierderi de jumătate de milion de euro; iar două firme cu venituri nu tocmai impresionante (Compania de Cercetări

Aplicative şi Investiţii SA, respectiv VIP Air SA, cu o cifră de afaceri cumulată de 0,8 milioane de euro) au adus pierderi de peste patru milioane de euro.