TOP 300 CAPITAL ajunge astăzi la cititori: AFLĂ CARE SUNT CEI MAI BOGAȚI ROMÂNI

Capital Top 300 cei mai bogaţi români este disponibil la chioşchiurile de ziare începand de astăzi, 29 octombrie. Potrivit acestuia, România mai are doar doi miliardari, față de cinci în 2011.

Ion Țiriac, Dinu Patriciu și familia Adamescu au devenit milionari. Frank Timiș a rămas cel mai bogat român, cu o avere estimată la 1,7 -1,75 miliarde de euro, urmat de Ioan Niculae cu 1,7 miliarde euro.
Averile cumulate ale celor mai bogați 300 de români au scăzut cu trei miliarde de euro în ultimul an, ajungând la 26,5 miliarde euro. Pierderile şi insolvenţele au fost principala cauză. Ponderea în PIB a averilor din Top 300 s-a redus consistent, până la 19,4%, de la 23,8% cât a fost în 2011.
Jumătate din averi, aproape 12 miliarde de euro, sunt concentrate în București și Ilfov.
Potrivit analizei Capital, milionarii au reușit creșteri ale afacerilor în domenii precum energia, industria farma și serviciile medicale, agricultura și transporturile. La polul opus, cei care și-au plasat banii în imobiliare, turism sau media au înregistrat scăderi semnificative.

Citește și  Top 300 Capital. Ediţia 2012. Miliardarii care au devenit milionari EXCLUSIV: Cine a ieșit din TOP 300 CAPITAL Cei mai bogați români EXCLUSIV. Cele mai răsunătoare falimente ale milionarilor de Top 300 TOP 300 CAPITAL: Cele mai bogate zece județe din România