Este „uşor” să ajungi miliardar, însă în vremuri de criză, este şi mai greu să-ţi păstrezi acest statut. Cel mai bine o ştiu, poate, cei mai cunoscuţi bogaţi ai României de după ’89, care an de an au ocupat podiumul clasamentului TOP 300 Capital. Surpriză sau nu, Ion Ţiriac şi Dinu Patriciu nu mai sunt miliardari. Şi nu sunt singurii care şi-au pierdut acest statut.
Ce-au fost şi ce-au ajuns
Mai bine de 90% dintre cei pe care îi rogi să-ţi nominalizeze cel mai bogat om al României vor pomeni numele lui Ion Ţiriac, o legendă vie a tenisului şi posesorul secretului „cum devii bogat”. Însă, pe fondul crizei financiare, veniturile omului de afaceri s-au diminuat. Odată cu declinul pieţei auto şi al celei imobiliare, business-urile lui Ţiriac au intrat într-o scădere accentuată, averea unuia dintre cei mai bogaţi români stând, în prezent, în bancă. Unicredit Ţiriac, mai precis, unde deţine un pachet de 45% din acţiuni. Banca a reuşit să crească şi anul trecut, ajungând la un profit operaţional de 30 de milioane de euro, cu 17% mai mare decât anul trecut.
Dinu Patriciu a fost unul dintre cei mai mediatizaţi miliardari în ultimul an. Din păcate, nu pentru tranzacţii reuşite, ci pentru insolvenţele, falimentele sau afacerile proaste, fie ele în zona de retail sau de media. De altfel, de-a lungul carierei, Patriciu a cunoscut multe suişuri şi coborâşuri. Poate pentru că ştie să facă doar anumite tipuri de afaceri. Istoria a dovedit că se pricepe exact la ceea ce a învăţat: construcţii şi imobiliare (singurele care i-au rămas în picioare), respectiv afacerile cu petrol, care sunt moştenire de familie.
Nici familia Adamescu nu mai are o avere estimată la peste un miliard de euro. Principalul activ al lui Dan şi Carmen Adamescu, Unirea Shopping Center, a scăzut cu 9% la capitolul rulaj faţă de anul 2010, iar profitul în primul semestru din 2012 a fost mai mic cu 32% faţă de perioada similară a anului precedent. Spre deosebire de mulţi magnaţi, familia Adamescu are avantajul businessului în asigurări, unde întâi se încasează şi apoi se plăteşte.
Mai multe detalii despre noii miliardari găsiţi în TOP 300 Capital, disponibil din 29 octombrie la toate chioşcurile de ziare.