Conform ultimei ediţii a Top 300 Capital Cei mai bogaţi români, averea lui Verestoy Attila a crescut la 60 de milioane de euro.
După un 2011 greu, în care a trebuit să se refacă după un grav accident de circulaţie petrecut în noiembrie, în localitatea clujeană Izvorul Crişului, Verestoy a avut în sfârsit un an bun. Omul de afaceri conduce detaşat în topul veteranilor din Parlament, cu o vechime de senator de 23 de ani. Verestoy deţine 13 milioane de titluri Fondul Proprietatea, evaluate la aproximativ 7 milioane de lei, conform declaraţiei de avere. Senatorul este, de altfel, un împătimit al bursei, valoarea totală a portofoliului pe care îl deţine pe BVB ridicându-se la 35,3 milioane de lei. Printre altele, mai are acţiuni la toate societăţile mari, cum ar fi Transgaz sau Banca Transilvania. De asemenea, Verestoy are plasamente de milioane de euro în societăţi străine, cum ar fi cel de 1,5 milioane de euro în compania elveţiană Eurorailway Holding sau în diverse companii din Ungaria. Omul de afaceri mai deţine, împreună cu soţia, şase terenuri în Bucureşti, Ilfov şi Harghita, şapte imobile: patru în Capitală, două în Harghita şi unul în Ilfov. De asemenea, are două automobile, bijuterii în valoare de 58.000 de euro şi tablouri de 25.000 de euro, precum și aproape 10 milioane de euro în conturi și 40 de milioane de forinţi în bănci.