Aceasta a oferit revistei Capital un interviu în care oferă detalii despre planurile de investiții, provocările întâlnite anul acesta și imaginea pe care o proiectează.

 

Prima întrebare pe care am avut-o pentru cei de la Loteria Română a fost dacă au prognoze pentru anul 2020 și care ar fi acestea. Iată ce ne-au răspuns:

„Înainte de apariţia pandemiei Loteria Română a prognozat pentru acest an o cifră de afaceri de 1.146 milioane lei și un profit de 102,2 milioane lei.

Pandemia a afectat toate domeniile din economie și evident, nici Loteria Romana nu face excepție. Efectele acestei perioade sunt resimţite atât în ceea ce priveşte nivelul încasărilor, dată fiind suspendarea activităţii pe o perioadă de 3 luni, ca măsură necesară pentru prevenirea răspândirii infectării cu SARS COV 2, cât şi în ceea ce priveşte nivelul cheltuielilor neprevăzute pe care compania le-ar mai putea înregistra pentru asigurarea condiţiilor optime de protecţie și siguranţă.

Activitatea companiei a fost reluată de la 15 iunie, iar nivelul veniturilor este pe un trend ascendent. Managementul companiei se adaptează în permanență cu măsuri noi care să stimuleze creșterea veniturilor.

Trebuie avut în vedere însă faptul că, în condițiile actuale, evoluţia lucrurilor nu are o caracteristică previzibilă, elementele componente ale cifrei de afaceri fiind într-o dinamică continuă.”

 

Un alt aspect deosebit de important pentru evoluția unei companii este planul de investiții și ce buget are acesta. Așa că am întrebat echipa Loteria Română ce capital de investiții are pentru 2020 și chiar pentru 2021. Iată ce răspuns ne-a dat:

„Potrivit Bugetului de Venituri și Cheltuieli al CNLR S.A. pentru acest an, suma prevăzută pentru  realizarea obiectivelor investiţionale este de 33.056,05 mii lei, fără TVA. În ceea ce privește anul 2021,  considerăm că, în actualul context, e mult prea devreme să facem o estimare a bugetului de investiții.

Bugetul de Venituri și Cheltuieli al companiei a fost aprobat anul acesta la sfârșitul lunii iulie. Prin urmare, până la această dată, nu s-au realizat obiective investiționale semnificative. Proiectele de investiții pe care Loteria Română le are în derulare au ca obiectiv retehnologizarea companiei, prin achiziţia de urne loteristice noi, achiziţia de tehnică de calcul, precum și a unor utilaje tipografice pentru producţia de lozuri şi pentru tipărirea de broşuri, afişe, alte formulare şi cupoane loteristice.

Tot la capitolul proiecte de investiții pe care ni le-am propus pentru acest an se încadrează și cele care vizează îmbunătăţirea condiţiilor în agenţiile loto, pentru confortul jucătorilor și al angajaţilor (achiziţia de echipamente noi de aer condiţionat și centrale termice).”

 

Anul 2020 a adus cu el un context extrem de dificil pentru noi toți, inclusiv pentru Loteria Română. Așa că am întrebat care au fost cele mai mari provocări întâlnite de aceasta în cadrul crizei sanitare.

„De departe, cea mai importantă provocare cu care ne-am confruntat în acest an este situaţia generată de pandemie care a afectat şi activitatea Loteriei Române. Timp de trei luni comercializarea produselor loteristice a fost suspendată, iar majoritatea angajaţilor s-au aflat în șomaj tehnic. Grija pentru sănătatea și siguranţa jucatorilor şi a salariaţilor a fost şi rămâne  prioritatea companiei şi a reprezentat o altă provocare odată cu reluarea activităţii.

Identificarea celor mai bune soluţii şi toate demersurile care se fac în continuare pentru a traversa cu bine perioada de criză şi pentru a diminua efectele produse de aceasta în plan economic, reprezintă o provocare la fel de importantă ca grija faţă de sănătatea și siguranţa oamenilor.”

 

„Adaptarea este esențială pe timp de criză. Iată ce măsuri au luat cei de la Loteria Română în cadrul managementului companiei în timpul pandemiei:

Încă de la începutul crizei, managementul companiei şi-a îndreptat atenţia spre găsirea celor mai bune soluții și spre aplicarea tuturor măsurilor necesare pentru protecţia şi siguranţa jucatorilor şi a angajaţilor. Diminuarea impactului crizei asupra angajaților companiei şi construirea unei strategii viabile adaptată noilor condiții au constituit priorităţile companiei care au făcut obiectul deciziilor luate de către managementul Loteriei Române.

Primul şi cel mai important pas într-o nouă direcţie a fost făcut odată cu iniţierea proiectului de implementare a jocurilor loto online, proiect dezvoltat în colaborare cu Autoritatea pentru Digitalizarea României. Adaptarea Loteriei Române la noua tehnologie reprezenta o necesitate în procesul de modernizare al instituţiei, un răspuns la aşteptările jucătorilor şi, cel mai important, o strategie viabilă, adaptată vremurilor actuale, de a duce mai departe tradiţia unei instituţii simbol a societăţii româneşti.

Revenirea jucătorilor în agenţii în condiţii de siguranţă și de protecţie optime a fost posibilă datorită faptului că Loteria Româna a luat din timp toate măsurile necesare pentru reluarea activităţii şi pentru că fiecare angajat a înţeles importanţa respectării tuturor regulilor şi recomandărilor pentru prevenirea răspândirii noului virus.

 

Alte proiecte pe care managementul companiei le are pe ordinea de zi  se referă la dezvoltarea și eficientizarea rețelei de vânzare proprii precum și dezvoltarea rețelei mandatare, în special prin extinderea colaborării cu rețele mari de retail-eri precum și menținerea și creșterea parteneriatelor existente (Lagardère Travel Retail, Carrefour, OMV, TabacXpress, Artima, Columbus și Profi).

Diversificarea produselor de tip loz instant, care se află pe un trend ascendent în preferințele jucătorilor, reprezintă un alt obiectiv din strategia actuală a Loteriei Române”

 

În încheiere, am întrebat reprezentanții companiei cum ar caracteriza Loteria Română. Imaginea pe care ne-au oferit-o a fost aceasta:

„Loteria Română este una dintre cele mai vechi instituții românești care sărbătorește anul acesta 114 ani de activitate, fiind înființată în 1906 de Regele Carol I, în scop social, pentru a sluji interesul public și național. În toată această perioadă, indiferent de vremuri și de provocările fiecărei etape din istoria sa, Loteria Română și-a onorat misiunea importantă pe care o are încă de la înființare, aceea de a contribui la finanțarea obiectivelor de interes public național.

În prezent, cea mai mare parte din profitul net este direcționată către bugetul de stat, sub formă de dividende. Totodată, precizăm că  2% din încasările companiei merg către Fondul Cultural Național. În felul acesta, pe lângă câștigurile care pot fi obținute de către jucători la jocurile pe care le organizăm, sume importante de bani se reîntorc în folosul cetăţenilor, așa cum se întâmplă în cazul tuturor loteriilor de stat din Europa.”

Mai multe detalii interesante, analize financiare de calitate și prognoze economice ale celor mai tari companii din țară le găsiți în ediția Top 300 companii de anul acesta, ce se lansează pe 16 octombrie.