Groupama a ieșit în evidență în ultima perioadă pentru o creștere economică semnificativă, lucru care a fost premiat în cadrul Galei Capital, Top 300 Companii de elită.
Premiul pe care Groupama l-a primit a fost pentru creșterea accelerată și sustenabilă și a fost ridicat de către Georgiana Miron, Marketing, communication and client service director.
„Vă mulțumesc foarte mult! Noi am devenit liderul pieței acum aproape 2 ani, n-a fost pentru noi neapărat un scop în sine. De altfel, nici astăzi nu este, dar ce vă pot spune este că tratăm cu multă responsabilitate, rolul pe care îl avem. Rămânem concentrați pe calitatea serviciilor, pentru că, pe lângă o strategie potrivită, în contextul potrivit, credem că ceea ce ne-a făcut pe noi să câștigăm și să avem acest tip de creștere este atenția pe care o avem la clienți și asum că o bună parte dintre dumneavoastră sunteți clienții noștri și cred că asta în final face diferența.
Deci o echipă motivată, clienți fericiți și ajungem într-un punct în care ne putem bucura de recunoaștere pentru care, de altfel, vă și mulțumim. În încheiere aș spune doar că noi avem o credință extrem de puternică. România asigurată este o Românie mai puternică. Ăsta e mesajul pe care aș vrea să vi-l las o dată cu recunoștința pe care o avem pentru premiu”, a declarat Georgiana Miron, Marketing, communication and client service director pe scena Capital
Servicii și produse Groupama:
Asigurări auto: Asigurarea RCA și CASCO sunt printre cele mai cunoscute produse oferite de Groupama România.
Asigurări de locuințe: Compania oferă asigurări de locuință, atât obligatorii (PAD), cât și facultative.
Asigurări de sănătate: Oferă polițe de asigurare medicală și planuri de protecție pentru sănătate.
Asigurări de viață și de accidente: Produse dedicate protecției personale și a familiei.
Asigurări pentru companii: Soluții personalizate pentru protecția activelor și angajaților.
Sediul central al Groupama Asigurări România este în București, dar compania are o rețea extinsă de agenții în întreaga țară. Compania este cunoscută pentru serviciile rapide și suportul clienților, oferind soluții flexibile și personalizate pentru nevoile asiguraților.
Anul 2023 a fost unul al dezvoltării profitabile și sustenabile pentru Groupama, unul dintre liderii industriei de asigurări din România. Călin Matei, CEO-ul companiei, a transmis pentru Capital că în prezent „avem în portofoliu peste 2 milioane de clienți individuali”. Valoarea totală a primelor brute subscrise a fost de peste 4 miliarde de lei, în creștere cu 37% față de 2022. Potrivit CEO-ului Groupama „este cea mai mare creștere la nivelul pieței de asigurări din România”.
Întreg evenimentul poate fi urmarit aici.