Familia Adamescu are o avere estimată la 1,2-1,3 miliarde de euro, valoare pe care și-a păstrat și în ediția din acest an a Top 300 -Cei mai bogați români, realizat de revista Capital. Cu același nivel al averii, familia Adamescu a urcat un loc în clasament, urcând astfel în elita primilor 3 cei mai bogați români.

Vezi aici cum a evoluat averea familiei Adamescu:
Top 300-2016 I Top 300-2015 I Top 300-2014 I Top 300-2013 I Top 300-2012 I Top 300-2011

„Marele avantaj la noi în asigurări este că noi întâi încasăm şi apoi plătim. Deci nu am avut nicio problem de lichiditate“, spune Dan Adamescu, milionarul cu cele mai puţine credite bancare, atunci când vorbeşte despre Astra Asigurări, liderul pieţei în ultimii doi ani. Cam aceasta este de fapt perioada în care familia Adamescu a intrat în lumina reflectoarelor.

Cel puţin o dată la două trei luni, Dan Adamescu a fost pe prima pagină a ziarelor fie cu o ascensiune a cifrei de afaceri, fie cu o vânzare sau cumpărare de brand cunoscut. Putem spune fără risc de greşeală că, în perioada crizei, Dan Adamescu a fost cel mai activ miliardar din Top 300 Capital.  „Anul acesta vom avea cam 20% din piaţa asigurărilor“, îşi continuă Adamescu povestea, subliniind că, fără existenţa Astrei care a pus presiune pe preţ, costurile asigurărilor ar fi fost cu 30% mai mari. Astra Asigurări este singura companie care raportează creşteri, în condiţiile unei pieţe în scădere, măcinată de fuziuni, şi nu de investiţii. „Ne-am verificat competenţele în Ungaria, am văzut ce putem, şi acum ne pregătim să deschidem o sucursală în Germania. Sper că până la sfârşitul anului să o deschidem. Avem în plan să ne deschidem sucursale în toate ţările europene“, subliniază Adamescu.

Astra, liderul pieței de asigurare

Astra Asigurări a devenit anul trecut cea mai mare companie de asigurări de pe piaţa locală, cu prime brute subscrise în valoare de 1,1 mld. lei (260 milioane de euro), în creştere cu 37% faţă de anul precedent. În 2011, promisiunile din anul precedent ale omului de afaceri Dan Adamescu s-au adeverit.

Acesta a cumpărat cu 106 milioane lei (circa 25 milioane de euro) pachetul de acţiuni de 27% deţinut de grupul austriac Uniqa la Astra, cea mai mare companie din piaţa locală a asigurărilor. Adamescu a ajuns să deţină, prin intermediul firmei Nova Group, 99,7% din Astra. Pachetul de 27% fusese vândut grupului austriac Uniqa cu 10 milioane de euro în 2005. Odată cu tranzacţia Astra–Uniqa, Dan Adamescu a perfectat şi afacerea Astra Generali. Astra a deţinut dintotdeauna 16% din acţiunile Generali România.

După ani de negocieri – opt ani, mai exact – italienii au reuşit să cumpere de la Adamescu participaţia Astrei, de 16%. Preţul tranzacţiei nu a fost făcut public, dar aplicând un multiplu de 1,5 de prime brute subscrise, am obţine o evaluare de aproximativ 24 milioane de euro. În 2003, valoarea tranzacţiei fusese estimată la un milion de dolari.

O altă tranzacţie importantă a fost cea prin care, în aprilie 2011, compania Astra Asigurări a cumpărat un pachet de 16,2% din acţiunile hotelului Intercontinental pentru 4,1 milioane de euro, potrivit unei raportări transmise Bursei de Valori Bucureşti.

The Nova Group, firma prin care familia Adamescu deţine toate afacerile sale, mai cumpărase 15,7% din acţiunile Intercontinental, în 2008, pentru circa 3 milioane de euro. Astfel, familia Adamescu a ajuns să controleze circa 32% din compania care deţine hotelul Intercontinental. RHIC Holding, companie înregistrată în Luxemburg, a vândut tot în aprilie 2011, pe BVB, întregul pachet de 49,1% din acţiunile Intercontinental pentru circa 12,4 milioane de euro. Pachetul a fost vândut prin două tranzacţii speciale la acelaşi preţ de 0,1249 lei/acţiune.

Celălalt cumpărător nu a fost raportat. Tranzacţia prin care s-a vândut pachetul de 49,1% din acţiuni s-a realizat la preţul de 0,1249 lei/acţiune, cu 10% peste cotaţia din ziua precedentă, venind după ce acţiunile RHIC şi-au dublat preţul în ultima lună. Tranzacţia evaluează întreaga companie la 25,3 milioane de euro. Asta în condiţiile în care activele totale ale companiei erau, la finele anului trecut, de 234 milioane de lei (56 milioane de euro), iar datoriile totale erau de 64 milioane de lei (15 milioane de euro), de unde rezultă o valoare a activelor nete de circa 41 milioane de euro. La sfârșitul anului trecut, firma de consultanţă imobiliară DTZ Equinox a evaluat hotelul şi terenul pe care acesta este amplasat la 47,7 milioane de euro, la care se adaugă un teren situat pe strada Batiştei, evaluat la 1,9 milioane de euro. „La ora actual deţinem 67% din Intercontinental, deoarece am mai primit un pachet de 11,3% prin societatea Lido SA“, spune Adamescu, neuitând să precizeze că speră să mai cumpere încă 10% în perioada următoare.

O altă achiziţie marca Adamescu a fost achiziţia revistei Academia Caţavencu, în urma unei licitaţii care a urcat preţul publicaţiei până la valoarea de 711.822 euro +TVA. „Pe această nişă de piaţă deja apar trei reviste. Nu cred că toate vor rezista“, dă verdictul Dan Adamescu.

Ce mai deţin Adameştii

Principalul activ este Unirea Shopping Center, compania care deţine centrul comercial cu acelaşi nume situat în piaţa Unirii din Bucureşti şi un mall în Braşov. Unirea Shopping Center a realizat anul trecut afaceri de 20 milioane de euro, în scădere cu 11% faţă de 2009, şi un profit net de 1,4 milioane de euro. Activele totale ale companiei erau evaluate la finele anului trecut la 127 milioane de euro, în timp ce datoriile totale se ridicau la 25 milioane euro. Valoarea de piaţă este de 58 milioane de euro. Activitatea Unirea Shopping Center este coordonată de Carmen Adamescu.

Compania de construcţii Baumeister, controlată în întregime de familia Adamescu, a realizat în 2009 o cotă de afaceri de 35,9 milioane de euro, iar în 2010 aceasta a fost de 23,3 milioane de euro. Divizia imobiliară a The Nova Group deţine două dintre primele clădiri de birouri din Bucureşti, situate în zone centrale, respectiv Modern Business Center, unde are sediul Bursa de Valori Bucureşti (BVB), şi City Business Center de pe Bulevardul Unirii, unde a fost multă vreme sediul Connex (Vodafone). La acestea se adaugă trei parcuri logistice şi două proiecte rezidenţiale. „În criză există totdeauna oportunităţi. Preţurile au coborât la un nivel interesant, iar la ora actuală, în real estate, aproape totul este de vânzare“, spune Dan Adamescu, miliardarul care recunoaşte că participă la licitaţiile aferente executărilor silite organizate de bănci. „Dar nu sunt interesat de altceva decât de malluri în centrul oraşelor“, declară Adamescu.

Hotelul Rex din Mamaia, clasificat la 5 stele, a fost preluat de familia Adamescu în 2006 de la familia Păunescu pentru suma de 10 milioane de euro. Rex este unul dintre cele mai cunoscute hoteluri de pe litoral.

Ziarul România Liberă, unul dintre primele cotidiene de după Revoluţie, este controlat în totalitate de familia Adamescu, care a răscumpărat anul trecut jumătate din acţiunile Medien Holding de la compania germană Waz.

 

Vezi aici cum a evoluat averea familiei Adamescu:
Top 300-2016 I Top 300-2015 I Top 300-2014 I Top 300-2013 I Top 300-2012 I Top 300-2011

Preluarea informaţiilor de mai sus poate fi realizată numai cu acordul Capital si/sau cu citarea sursei: Top 300 – Cei mai bogaţi români, realizat de revista Capital