Ultimii patru ani de criză au fost de bun-augur pentru Iulian Stanciu: averea i s-a triplat și a urcat de pe locul 143 – în ediția din 2010 - pe poziția a 38-a în ediția din acest an a TOP 300 Cei mai bogați români.
Iulian Stanciu controlează NOD, Dante International (eMAG) şi Flanco, cu afaceri cumulate de aproape 500 de mil. euro în 2012. Cea mai mare şi mai profitabilă firmă este NOD, liderul pieţei locale de distribuţie electro-IT, cu afaceri de 206 mil. euro anul trecut, însă cele mai importante planuri sunt legate de eMAG. După preluarea de către grupul sud-african Naspers a 70% din acţiunile eMAG, pentru suma de 83 de mil. dolari, planurile de dezvoltare ale celui mai mare magazin online de la noi s-au schimbat radical.
Stanciu a declarat că de la investiţia făcută de grupul sud-african, eMAG nu mai are ca obiectiv profitul, ci expansiunea. „Începând de anul trecut, am intrat într-o nouă etapă. Ne permitem luxul de a gândi pe termen lung, am renunţat la eforturile pe termen scurt în favoarea unor investiţii strategice, care ne vor ajuta să ne ducem busines¬sul la următorul nivel“, a afirmat Stanciu.
Acesta se aşteaptă ca, în următorii cinci ani, eMAG să ajungă la afaceri de 1 mld. euro. eMAG a avut anul trecut o cifră de afaceri de 153,7 mil. euro. Stanciu se bazează pe introducerea unor noi categorii, precum fashion (piaţă de 4 miliarde de euro), piese auto şi anvelope (piaţă de 500 mil. euro), produse alimentare (piaţă de 15 miliarde de euro). Compania a inaugurat anul acesta două noi showroomuri: la Galaţi şi Oradea, ridicând numărul total al acestora la 10. Tot anul acesta, eMAG a deschis un hub de programare în Craiova, primul dintr-un lanţ de astfel de centre care vor acoperi toată ţara. Și recrutările din Capitală vor continua, echipa de dezvoltare de software a eMAG fiind într-o creștere accelerată pentru a acoperi proiectele de business implementate de companie în următoarea perioadă. Anual, peste 1.000 de CV-uri de programatori trec prin departamentul de HR. eMAG este prezent și în Bulgaria şi intenţionează să se extindă în Turcia, Ucraina şi ţările ex-iugoslave.
Ediția TOP 300 Capital din 2010
Urcare fulminantă: Locul și averea deținută în TOP 300 Capital – Ediția 2013