Ediţia a V-a a topului celor mai bogaţi români a adus la lumină noi milionari, a răsturnat clasamentele şi a iscat nenumărate opinii şi controverse în mass media, ziare locale şi naţionale, radiouri şi televiziuni acordând spaţii importante dezbaterilor pe această temă.
„Ziua“ a acoperit o întreagă pagină cu informaţii despre „Top 300 cei mai bogaţi români“, observând că lui Iosif Constantin Drăgan afacerile din domenii precum distribuţia de produse petroliere, edituri, imobiliare şi transporturi i-au dublat averea, trecând astfel în fruntea clasamentului. Ziariştii de la „Ziua“ au observat şi prezenţa multor tineri în acest top, 56 dintre milionarii având sub 40 de ani şi reprezentând 18,6 procente din total.
„Gardianul“ a scris despre faptul că o treime din milionarii din Top 300 au făcut bani din afaceri imobi-liare, acordând tot o pagină întreagă lansării topului. Datorită creşterii preţurilor terenurilor şi clădirilor din ultima perioadă, primii zece clasaţi, dar nu numai ei, au înregistrat majorări ale averilor cu câteva zeci, sau chiar sute de milioane de dolari. Ziarul prezintă şi o statistică, informând că averea totală a celor 300 de oameni de afaceri din top se ridică la aproximativ 22 de miliarde de dolari. Ziariştii de la „Gardianul“ au observat şi schimbările survenite în urma retrocedărilor averilor confiscate în perioada comunistă, mai mulţi nou-intraţi transformându-se peste noapte în milionari.
Alte publicaţii, cum ar fi „România liberă“, au adus în discuţie şi milionarii ieşiţi din Top 300, fie din cauza confruntărilor cu diverse probleme şi a pierderilor, sau pentru că nu s-au situat deasupra valorii de zece milioane de dolari, chiar dacă afacerile lor au avut un trend ascendent.
În cotidianul „Gândul“, se face simţită prezenţa şi celui de-al treilea clasat, Gigi Becali, primul aflat sub pragul de un miliard de dolari. De asemenea, este menţionată declaraţia fostului ministru al finanţelor, Ionuţ Popescu, care a spus că există diverse formule fiscale legale prin care oamenii de afaceri îşi pot proteja profiturile.
„Ziarul Financiar“, „Curierul naţional“, „Curentul“, „Cronica Română“, „Averea“ şi „7Plus“ se numără şi ele printre publicaţiile care au salutat apariţia Topului 300 al celor mai bogaţi români. La rândul lor, ziare locale precum „Evenimentul de Iaşi“, „Ziarul din Iaşi“ „Monitorul de Cluj“ sau „Monitorul din Neamţ“ au prezentat topul celor mai înstăriţi oameni de afaceri din zonele respective.
Televiziunile nu au putut sta departe de acest eveniment, realizând reportaje ample despre cei mai bogaţi români şi lansarea topului, difuzate în principalele emisiuni de ştiri, sport şi în emisiuni speciale.
Astfel, Realitatea TV a avut spaţii alocate atât în timpul zilei, în prime-time, în timpul emisiunii „Realitatea zilei“. Acestor dezbateri li
s-au adăugat şi trei dintre oamenii de afaceri prezenţi în Top 300, Gigi Becali, finanţatorul clubului de fotbal Steaua Bucureşti, Cristian Ţânţăreanu, care şi-a făcut averea din afaceri imobiliare şi construcţii, şi Ştefan Vuza, preşedintele S.C.R. Grup. De asemenea, The Money Channel a preluat subiectul în cadrul emisiunii „Profit & Loss“.
Postul Naţional TV este de părere că miliardul nu mai este un ideal de neatins pentru oamenii de afaceri români, prezentând atât primele poziţii, cât şi topul celor mai bogaţi oamenii din lumea sportului. Prima TV a prezentat drept „marea surpriză“ a clasamentului pe Gigi Becali, care are de două ori mai mulţi bani decât anul trecut. TVR, B1 TV şi Antena 1 au fost, de asemenea, prezente la lansarea Top 300.