A fost cât pe ce ca cea mai mare putere a a lumii să fie condusă de o femeie. Democrata Hillary Clinton a pierdut „la mustață”, cum s-ar zice, scorul pe care l-a avut cu contracandidatul său, republicanul Donald Trump, fiind unul foarte strâns. Chiar și așa, acesta este încă un semnal clar că femeile ”se luptă” în mod egal cu bărbații, fie că vorbim de politică, afaceri sau sport. Și fie că ne uităm la America, Europa sau, punctual, la România.Timpul a demonstrat că româncele au răzbit în domenii „de neimaginat” acum mai mulți ani, au îndrăznit să pătrundă în universul sever al bărbaților și chiar le-au dat lecții importante acestora. De altfel, lansarea anuarului Capital vine astăzi ca o confirmare a valorii pe care o are femeia în societatea românească.

 Astfel, o treime dintre femeile prezente în clasament sunt antreprenoare, iar numărul mare al acestora arată clar că businessul nu mai poate fi considerat “terenul de joacă” al bărbaților. Mai mult, 12 femei fac parte din top management, conducând filiale ale unor multinaționale sau mari companii. Și sectorul de stat are reprezentante de marcă în clasamentul femeilor de succes, în timp ce sportul și showbiz-ul românesc sunt prezente fiecare cu câte patru modele de succes.

Evaluarea succesului

Succesul nu are o unitate de măsură, iar aceasta a fost cea mai mare provocare a redactorilor Capital în demersul lor de a realiza un clasament al femeilor excepționale. Prin urmare, pentru a elimina, pe cât posibil, subiectivismul dintr-o asemenea evaluare, primul pas a fost stabilirea unor criterii de evaluare. După o dezbatere îndelungată, echipa Capital a hotărât că cel mai mare punctaj trebuie să fie acordat realizărilor din ultimele 12 luni, în timp ce notorietatea ar trebui să fie cel de-al doilea criteriu ca importanță. Pe lângă acestea, au mai fost punctate cariera, proiectele de responsabilitate socială în care s-au implicat femeile și situația materială. Astfel, la fiecare categorie s-a acordat minimum o stea și un maximum de cinci stele.

S-au acordat 40 de puncte pentru fiecare stea de la categoria realizări, în timp ce pentru notorietate fiecărei stele i-au revenit 20 de puncte. La categoriile carieră și implicare socială, o stea a primit 15 puncte, în timp ce situația financiară a fost cotată la 10 puncte pentru fiecare stea. Cu alte cuvinte, în procente, ponderea ar fi următoarea: 40%, 20%, 15%, 15% și 10%.

Cum arată clasamentul

În urma aplicării acestor criterii, rezultatul a surprins pe toată lumea: Gabriela Firea, primarul Capitalei, a realizat cel mai mare punctaj. Faptul că am avut un an electoral a contat enorm în stabilirea clasamentului. Primarul Bucureștiului este alesul care primește cele mai multe voturi după Președinte, iar câștigarea fotoliului de către Gabriela Firea poate fi considerat cel mai bun rezultat electoral obținut de o femeie în România. Prin urmare, la capitolul realizări în ultimul an, Gabriela Firea a primit punctajul maxim, lucru care a ajutat-o enorm în stabilirea clasamentului final. Un alt capitol la care a punctat bine îl reprezintă averea personală, criteriu care a făcut diferența pe podium. Pe cel de-al doilea loc se situează Mariana Gheorghe, CEO-ul OMV Petrom. Aceasta conduce, de mai bine de zece ani, unul dintre cele mai mari businessuri din România, iar rezutatele obținute de ea în această perioadă îi pot face invidioși pe toți concurenții din industria în care activează, una considerată preponderent masculină. Pe cel de-al treilea loc al podiumului s-a situat Laura Codruța Koveși. Procurorul șef al DNA a obținut punctajul maxim la realizări, notorietate și carieră, dar a pierdut la capitolele implicare socială și situație financiară. Pe locul patru s-a clasat fosta mare gimnastă Nadia Comăneci, în timp ce tenismena Simona Halep a ocupat locul cinci. Printre femeile prezente în Top mai se află și antreprenoarele Anca Vlad, Măriuca Talpeș și Lucia Morariu, ministrul Anca Dragu, comisarul european Corina Crețu, cântărețele Loredana Groza și Inna, vicepreședintele USR Clotilde Armand, precum și soția președintelui Klaus Iohannis, Carmen, și soția premierului Dacian Cioloș, Valerie Cioloș-Villemin.

Femeile fac casă bună cu businessul

Indiferent de criteriile folosite, clasamentul va primi o serie de critici. Este un lucru normal, iar an de an aceste observații sunt folosite de redactorii Capital pentru a îmbunătăți metodologia și pentru a elimina din ce în ce mai mult subiectivismul din acest demers. Cert este, însă, că nimeni nu va contesta prezența în top a femeilor implicate în lumea businessului. Nu de alta, dar astăzi femeile iau decizii cot la cot cu bărbații, cresc „afaceri gigant” și nu se feresc să-și impună punctul de vedere acolo unde bărbații se împotmolesc. Una dintre dovezile dorinței de emancipare financiară a femeilor din România stă și în modul în care acestea se raportează la produsele financiare, cât și în comportamentul investițional. Statisticile arată că una din trei companii este condusă de o femeie, iar mai bine de 36% dintre întreprinderile mici și mijlocii din țară sunt deținute de femei.

Reprezentantele sexului frumos de la noi sunt, pe bună dreptate, „un motor” al creșterii pentru unele sectoare din economie,  în top aflându-se „sănătatea, educația și comerțul”. Dar să nu credeți că imaginația lor se limitează aici, și alte domenii, precum ”energia” sau „media”  – numite simbolic ”grele” – sunt conduse astăzi de femei.

 

Ca să fim și mai exacți,  datele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) demonstrează că afacerile conduse de femei au înregistrat, în ultimii trei ani, o creştere anuală a cifrei de afaceri cu 2% mai mare decât media naţională a companiilor. Și mai bine spus, sunt puțin peste 793.000 de firme active în România, iar aproape  370.000 de femei sunt implicate în afaceri, în calitate de acţionari. Adică 46,6% dintre societăţile comerciale active pe piaţa românească sunt deținute de femei.  Bucureşti, Cluj şi Iași, cele mai mari oraşe ale ţării, concentrează peste 30% din afacerile înfiinţate în ultimii doi ani de femei. Cifrele sunt neașteptat de mari și în cazul PFA-urilor, întreprinderilor individuale şi familiale, 39,4% din cele peste 316.500 de astfel de înregistrări la ONRC aparținând femeilor.

 

Așadar, nu mai încape niciun dubiu că, mulți ani de acum încolo, reprezentantele sexului frumos vor avea un cuvânt greu de spus în lumea afacerilor, condusă, până nu demult, de bărbați. „O femeie poate fi mai empatică, lucru extrem de important pentru un lider. Poate fi mai atentă la semnalele celor din jurul său, mai concentrată pe detalii care fac diferența. Se bazează mai mult pe intuiție și știe să asculte, ceea ce este un avantaj”, spune Mariana Gheorghe. Analiștii KeysFin chiar au făcut un ”portret robot” al femeii care face business în România: „44 de ani, inteligentă, educată, focusată pe consultanţă şi retail”, comerţul cu amănuntul fiind domeniul care le atrage ca un magnet. ”Multe femei au atenţie distributivă şi sunt excelente când vine vorba de colaborare. Nu le este frică să încerce lucruri noi şi nu se tem de greşeli, atâta timp cât pot fi constructive”, spune și Dana Demetrian, vicepreşedinte Retail&Private Banking BCR. Mai mult, „nu le este frică” indiferent de împrejurarea în care se află, iar când vine vorba de familie, ei bine, sunt foarte dese cazurile când femeiele chiar reprenzintă ”stâlpul”, baza și echilibrul.

 

Foto

Locul 1 Gabriela Firea, primarul Capitalei, 415 puncte acumulate

Locul 2 Mariana Gheorghe, director general OMV Petrom, 405 puncte acumulate

Locul 3 Laura Codruța Kovesi, procuror șef DNA, 400 puncte acumulate

Locul 4 Nadia Comăneci, fostă gimnastă, 390 puncte acumulate

Locul 5 Simona Halep, jucătoare de tenis, 380 puncte acumulate

Locul 6 Anca Vlad, președinte Fildas-Catena, 375 puncte acumulate

Locul 7 Anca Dragu, ministrul Finanțelor Publice, 355 puncte acumulate

Locul 8 Măriuca Talpeș, CEO Intuitex, 350 puncte acumulate

Locul 9 Cristina Neagu, jucătoare de handbal, 350 puncte acumulate

Locul 10 Andreea Esca, prezentator TV, 345 puncte acumulate

Mulțumim partenerilor noștri care au făcut posibilă organizarea evenimentului de lansare: Carrefour România, BCR, Cris-Tim, Creditinfo, BT Capital Partners, Apa Nova, S.C. VEST 6 S.A. București, Le Chateau.