Câți angajați avea Ericsson România la finalul anului 2020 și la ce sumă se ridicau cheltuielile de personal?
Ericsson are peste 4.000 de angajați în România, ce lucrează în Centrul de Servicii Globale (în București), doar unul din cele 4 centre globale ale Ericsson, în echipa comercială locală și în fabrica de echipamente (Ericsson Antenna Systems, la Timișoara).
2.720 de colegi, majoritatea în București, oferă soluții pentru Rețele (Networks), Managed Services, Servicii Digitale (Digital Services) și Soluții emergente de business pentru furnizorii locali de servicii, precum și soluții pentru Rețele (Networks), operațiuni IT, dezvoltare de aplicații și mentenanță și optimizare de servicii pentru furnizorii de servicii de comunicații de pe întreg globul.
Fabrica de antene din Timișoara, unde peste 75% din producție este compatibilă cu tehnologia 5G, furnizează echipamente pentru mai bine de 10 clienți, din 16 locații de la nivel global, printr-o echipă dedicată de 1.348 colegi.
Ne puteți enumera programele de dezvoltare profesională adresate angajaților?
În cadrul Ericsson, programele de upskilling și reskilling sunt cruciale, deoarece astfel ne putem asigura de faptul că ținem pasul cu avansul tehnologic rapid pe care îl vedem în industrie. Tocmai din acest motiv, Ericsson are în vedere derularea de programe multi-anuale pentru dezvoltarea competențelor strategice. Spre exemplu, în cadrul departamentului de Managed Services (cea mai mare echipă din cadrul Ericsson România), accentul este pus pe pregătirea tehnică și obținerea certificărilor în zona de Inteligență Artificială/Machine Learning și automatizare, precum și pe traininguri în ceea ce privește rețelele 5G, securitatea și managementul de proiecte. Ericsson și-a propus să îmbunătățească nivelul de competențe pentru 80% dintre angajații săi de la nivel global, până la finalul anului 2025, anticipând creșterea cererii pentru aceste competențe în industrie.
În ceea ce privește organizația din România, programele de mentorat, platformele externe de învățare și diseminarea de cunoștințe între diferite departamente prin intermediul webinariilor au devenit parte din cultura organizațională.
Dezvoltarea competențelor nu e doar un element tactic, ci chiar parte esențială din cultura organizațională a companiei. Pe lângă competențele tehnice, derulăm și module strategice de învățare care includ atât programe pentru absolvenți, cât și forumuri pentru tinere talente și traininguri de leadership. Spre exemplu, “Young Talent Forum” este un program anual, dedicat angajaților aflați la începutul carierei lor, care are scopul de a-i determina pe aceștia să-și asume sarcini a căror rezolvare presupune un grad mare de inovație, să învețe de la liderii de nivel înalt și să colaboreze cu alți colegi aflați în diferite părți ale lumii.
La ce sumă ajunge, în medie, salariul brut oferit de compania dumneavoastră?
Scopul nostru este de a crea o comunitate în care se pot regăsi vârfuri de talent, motivați de performanță și inovație – iar compensațiile pe care le oferim susțin acest scop.
Care sunt beneficiile pe care le oferiți angajaților dumneavoastră?
Noi, la Ericsson, suntem de părere că succesele importante sunt obținute în echipă și trebuie să fie recompensate prin beneficii transparente – și ne angajăm să dezvoltăm o platformă prin intermediul căreia fiecare dintre angajații noștri să fie încurajat să își atingă pe deplin potențialul.
Avantajele date de un jucător mondial
Ericsson a implementat, pentru angajații săi, un sistem de beneficii atât fixe, cât și flexibile, care să răspundă diferitelor nevoi ale acestora. Astfel, beneficiile fixe/constante includ abonamente pentru servicii medicale pentru angajați și familiile acestora, asigurări de viață, acordarea unor zile suplimentare de concediu de odihnă. În plus față de acestea, beneficiile flexibile le oferă angajaților posibilitatea de a avea acces la diferite servicii, la alegere, în limita unei anumite sume lunare. Beneficiile care se înscriu în această categorie sunt în linie cu tendințele, cele mai accesate dintre ele fiind tichetele de masă, voucherele de vacanță, experiențele culturale, cardurile cadou la diferite lanțuri de magazine, conturile de pensii private, abonamente la centrele de activități sportive și wellness, abonamentele de transport și hobby-urile.
De asemenea, pentru a face tranziția la munca de la distanță mai ușoară, am implementat și un program prin care le oferim angajaților posibilitatea de a-și achiziționa mobilier adecvat pentru lucrul de acasă, astfel încât aceștia să se bucure de confort, și totodată, am acoperit parțial costurile facturilor de utilități ale acestora.
Cum arată profilul angajatului pe care îl căutați?
Fiind compania care a creat conectivitatea mobilă și deține peste 57.000 de patente pentru tehnologii care contribuie la o viață mai bună, Ericsson și-a propus să se diferențieze pe piață, în mod constant. Acest lucru înseamnă că toți angajații noștri trebuie să fie suficient de creativi pentru a descoperi permanent noi orizonturi, suficient de pricepuți pentru a obține reușite și suficient de curajoși pentru a depăși obstacolele, indiferent de complexitatea lor. Ericsson România oferă o multitudine de oportunități, pornind de la programe de internship, la roluri specifice, chiar de nișă, în IT și telecomunicații. Cu toate acestea, trăsăturile comune pe care le căutăm (pentru angajații noștri) sunt curiozitatea, dorința de a învăța și de a se dezvolta din punct de vedere profesional, spiritul de lucru în echipă și responsabilitatea. În ceea ce privește posturile superioare, angajații trebuie să dețină un mix de cunoștințe și abilități tehnice și de business, precum și un set de valori și convingeri în concordanță cu aspectele care țin de cultura noastră organizațională.
Care sunt cele mai mari provocări cu care vă confruntați în procesul de recrutare?
Domeniul IT și de telecomunicații este extrem de dinamic și aduce provocări în ceea ce privește identificarea candidaților care să aibă atât expertiza tehnică necesară, cât și acele “soft skills” – un exemplu în acest sens este reprezentat de inginerii certificați Juniper, cu experiență pe segmentul de securitate sau care dețin un mix de competențe între IMS/CS și Juniper, devops și Linux. Mai mult, numărul profesioniștilor în IT & telecom de pe piața locală de profil este limitat, iar acest lucru îngreunează procesul de recrutare.
Care au fost cele mai mari pprovocări cu care s-a confruntat compania dumneavoastră anul trecut (din perspectiva departamentului de HR)?
În ultimul an, ne-am concentrat atenția spre a ne asigura de faptul că angajații noștri dispun de toate măsurile de siguranță necesare, asigurând în același timp și un nivel constant al angajamentului acestora, indiferent că își desfășurau activitatea de acasă sau de la birou, astfel încât aceștia să rezoneze întotdeauna cu misiunea companiei și să nu piardă din vedere rolul pe care fiecare dintre ei îl are. În plus, pandemia a generat provocări și din punct de vedere economic, procesul de recrutare fiind de asemenea afectat, întrucât numărul de oameni deschiși la schimbări a devenit mai mic.
Care sunt programele de retenție a angajaților pe care le derulați?
Suntem unul dintre angajatorii premiați la nivel global**, care oferă oportunitatea de a crea noi tehnologii în domeniul de ICT, ajutând în același timp oamenii să își contureze viitorul.
Parte din viitor. Angajații Ericsson nu se bucură doar de oportunitatea de a lucra cu cele mai noi tehnologii din zilele noastre, ci și cu tehnologii care vor fi implementate abia peste 5 sau 10 ani. Angajații noștri setează standardele în ceea ce privește tehnologia informației și a comunicațiilor, astfel încât aceasta să fie incluzivă și accesibilă și să faciliteze dezvoltarea conectivității la nivel global într-un mod sustenabil și inteligent. Programe precum Young Talent Forum și chiar proiecte scurte, desfășurate zilnic, le oferă angajaților noștri șansa de a contribui la proiecte inovatoare care au impact pe zone geografice extinse.
Programe de dezvoltare profesională și de învățare, prin care angajații au șansa să își construiască o carieră în diferite direcții, pe plan local sau internațional, oferindu-le sute de oportunități de a lucra în locații și echipe aflate pe întreg cuprinsul lumii.
Programe pentru îmbunătățirea gradului de implicare a angajaților, corelate cu acordarea de acțiuni către cei care au contribuit cel mai mult sunt, de asemenea, apreciate.
** 2019 – Gold Excellence Award for Best Use of Games and Simulations for Learning by Brandon Hall Group; 2019 – America’s Best Employers for Diversity by Forbes; 2019 – Europe’s Top 10 Employer by Potentialpark