Deşi criza a adus reduceri salariale şi blocarea angajărilor în multe companii, există pe piaţă destule joburi incitante, cu salarii pe măsură. Revista „Capital” a realizat un top al celor mai mari salarii oferite pe site-urile de recrutare de personal din România.

DIRECTOR FINANCIAR
4.000 – 7.000 EURO

Oferta de an­gajare, postată pe site-ul My­job.ro, este adresată can­didaţilor interesaţi de poziţia de conducere a de­partamentului financiar-con­tabil din cadrul unei companii prezente pe piaţa românească. Pachetul salarial variază în funcţie de diversele cunoştinţe şi responsabilităţi asumate de persoana care va fi selectată. Potrivit Myjob.ro, pentru fiecare dintre funcţiile de conducere afişate pe site sunt înregistrate între 40-50 şi 150 de aplicaţii.

SENIOR SYSTEM ARHITECT
3.543 EURO

194-46247-04topb_03.jpgPotrivit informaţiilor prezentate pe BestJobs.ro, candidaţii la această poziţie trebuie să aibă cunoştinţe de software în domeniul arhitecturii, de infrastructură de calcul şi de comunicaţii, tehnologii şi limbaje de programare. În atribuţiile sale vor intra elaborarea de soluţii integrate pentru proiecte complexe, dar şi prezentarea şi susţinerea, în faţa clienţilor sau partenerilor, a unor proiecte de sistem.

SOFTWARE CONSULTANT
2.917 EURO

194-46248-04topc_03.jpgDacă au studii în domeniu şi ex­perienţa ne­cesară, as­piranţii la acest salariu pot opta, conform site-ului de recrutare BestJobs, pentru poziţia de software consultant. Persoana selectată îşi va putea exercita funcţia fie ca angajat individual, fie ca parte a unei firme de consultanţă de software. Jobul presupune implementarea de programe personalizate specifice businessului sau procesului de organizare, cu scopul de a creşte eficienţa şi de a reduce personalul şi cheltuielile.