Să știi să comunici atrăgător și, totuși, eficient, este unul dintre cele mai mari atuuri. Fie că vorbim de zona politică sau de cea comercială, comunicarea performantă nu a lipsit și nu va lipsi niciodată dintr-o poveste de succes.
Locul 1 – Gilda Lazăr
De 22 de ani, se ocupă de comunicarea uneia dintre cele mai mari companii din România –
Japan Tobacco Internațional (JTI). De-a lungul anilor, coordonează multe campanii inovative,
fiind recunoscută și apreciată atât pentru comunicarea adresată clienților cât și pentru cea
adresată propriilor angajați.
Locul 2 – Manuela Necula
Este prezentă în industrie încă din primii ani ai publicității autohtone. Conduce Ogilvy România –
unul dintre cele mai mari grupuri de comunicare din țară, alături de care, an de an, obține
numeroase premii naționale și internaționale.
Locul 3 – Anca Alexandrescu
A consiliat 3 premieri, fiind singurul specialist al comunicării din România care se poate lăuda cu
o asemenea performanță. De peste 15 ani, reușește să se mențină la vârful unuia dintre cele
mai dinamice domenii
Gilda Lazăr a transmis următorul mesaj: Este o bucurie sa fiu din nou alături de dumneavostră chiar dacă nu sunt în aceasta sala. E o constantă pentru topuri si cariera mea. E o bucurie sa fiu la comunicare si o recunoaștere a carierei mele. E cu atât mai dificil sa comunici coerent. Presupune coerența. Capital ramane un reper în press românească prin continuitate continut si verticalitate”
Cum a fost realizat Topul femeilor de succes
În acest top am căutat să plasăm femei care prin exemplele lor de viață pot fi un model și pentru
cele care vor să domine lumea, dar și pentru cele care vor să își crească micuți având cei șapte ani de
acasă. Pentru a fi cât mai aproape de realitate am luat în calcul cinci elemente, care constituie
ingredientele pentru un succes public garantat: realizările, notorietatea, cariera, povestea ce inspiră și
influența. Fiecare categorie a fost notată cu maxim 200 de puncte și cinci stele în casetele grafice de
prezentare a personajelor.
Realizările – Realizările sunt cele care le fac să iasă în evidență pe personajele din acest top, să se
diferențieze de cele care activează în aceleași domenii.
Notorietatea – Este o categorie construită în sine ca un mixaj între celelalte patru categorii, cele care
generează de fapt promovarea.
Cariera – Este categoria care arată cel mai bine gradul de perseverență a fiecărui personaj din acest Top.
Dacă o realizare poate apărea printr-o idee genială, cariera este ceva care se poate construi numai în timp
și cu multă muncă.
Povestea ce inspiră – Este categoria de care societatea are cel mai mult nevoie. Fie că vorbim despre averi
imense, influență sau femei care au reușit împotriva sorții potrivnice, toate aceste povești sunt importante
în primul rând pentru cele care sunt la început de drum. Pentru că toți visăm să fim cineva când suntem
mici. Prin acest top sperăm să oferim vise pentru fiecare adolescentă care îl va citi.
Influență – Sunt femei în acest top în funcție de care se mișcă întregi categorii sociale și, odată cu ele,
economii de sute de milioane de euro. De aceea tredurile pe care le dau ele, modelează societatea și prin
această au un cuvânt greu de spus.