Criza nu a afectat încă puterea de cumpărare a top-managerilor români. În 2010, însă, nu va mai fi bunăstarea de până acum. Investitorii străini par să prefere managerii din ţările vecine, care au salarii mai mici şi, adeseori, sunt mai bine pregătiţi. România este ţara paradoxurilor şi, se pare, am început să ne acomodăm cu această situaţie. Nu ne mai răzvrătim, nici măcar nu ne mai punem întrebări. Aşa că luăm ca atare şi ultimele rapoarte cu privire la bun
Criza nu a afectat încă puterea de cumpărare a top-managerilor români. În 2010, însă, nu va mai fi bunăstarea de până acum. Investitorii străini par să prefere managerii din ţările vecine, care au salarii mai mici şi, adeseori, sunt mai bine pregătiţi.
România este ţara paradoxurilor şi, se pare, am început să ne acomodăm cu această situaţie. Nu ne mai răzvrătim, nici măcar nu ne mai punem întrebări. Aşa că luăm ca atare şi ultimele rapoarte cu privire la bunăstarea noastră. Mai precis, cele referitoare la puterea de cumpărare, realizate la nivelul Europei.
Potrivit studiului recent dat publicităţii de GfK, ţara noastră se situează pe locul 33, dintr-un număr de 41 de ţări analizate, cu o putere medie de cumpărare (înţeleasă ca sumă a veniturilor) de 3.103 euro pe an de persoană, comparativ cu media europeană de 11.699 euro. În schimb, top-managerii români ocupă primul loc în privinţa puterii de cumpărare, potrivit unui alt studiu publicat în acelaşi timp de Hay Group România. Concluzia care se poate trage din compararea datelor cuprinse în cele două rapoarte este evidentă.
Pe de altă parte, puterea mare de cumpărare a top-managerilor români din sectorul privat cuprinşi în acest studiu se află în relaţie directă cu costul vieţii. În Cehia şi Slovacia, spre exemplu, costul vieţii este mai mare decât în România. Bucureştiul se situează, din acest punct de vedere, cam la acelaşi nivel cu Belgradul, Kievul, Varşovia şi Budapesta. Nivelurile salariale de la noi sunt însă diferite. Salariul brut al unui manager român este egal cu al celui din Ungaria şi Cehia şi mai mic cu 22% decât al unui director din Polonia. Salariul brut al unui top-manager bulgar este la jumătatea unuia care se plăteşte în România; cel din Slovacia, cu 20% mai mic. Toate aceste diferenţe în favoarea managerilor noştri se explică prin impozitele relativ mai mici pe venituri, prin costul relativ scăzut al vieţii, dar şi prin dimensiunea pieţei, care favorizează amploarea şi complexitatea afacerilor.
Veşti bune pentru specialişti şi muncitori
Alina Popescu, RIS Manager, Hay Group România
77% din companii vor creşte în 2010 salariile de bază ale top-managerilor, dar cu procente foarte mici, în funcţie de inflaţie
46,8% din companii estimează că şi în 2010 vor menţine numărul angajaţilor la nivelul la care s-a situat în acest an
20% din companiile din România care au fost investigate de Hay Group vor creşte anul viitor bugetul alocat resurselor umane