Certificatul de înregistrare a mărcii Topoloveni a fost obținut de către Sonimpex Topoloveni pentru mai multe categorii de produse, de la magiunuri, dulcețuri, zacuște, bulion sau sarmale până la produse de patiserie și cofetărie care conțin magiunuri sau dulcețuri și, de asemenea, până la o listă lungă de fructe și legume proaspete. Certificatul de înregistrare a fost eliberat de către OSIM la 5 august 2020, iar durata de protecție a mărcii este de 10 ani de la data depozitului sau data solicitării (26 iulie 2019), cu posibilitate de reînnoire. Procesul de înregistrare a mărcii a fost coordonat de agenția de proprietate intelectuală Nomenius.
Topoloveni a devenit treptat mai mult decât un nume de localitate, o dată cu fiecare pas înainte al afacerii Sonimpex. În 2011, magiunul din prune Topoloveni a primit din partea Uniunii Europene certificarea de Indicație Geografică Protejată (IGP), Sonimpex fiind primul producător din industria alimentară de la noi care a obținut această formă de protecție a unui produs și, din 2011 până în 2016, singurul. O unicitate în plus a Indicației Geografice Protejate pentru magiunul din prune Topoloveni este că, dintre cele aproximativ 1500 de certificări de calitate oferite de Uniunea Europeană, este singurul IGP care a fost acordat unui producător individual și nu unui Grup.
Certificarea IGP, îmbogățirea ofertei cu numeroase dulcețuri, zacuște etc. și, în primul rând, calitatea produselor Sonimpex Topoloveni au transformat toponimul Topoloveni într-o marcă identificată de consumatori cu produsele alimentare din categoria magiunurilor și dulcețurilor de calitate, fără zahăr adăugat, fără E-uri, fără conservanți și fără aditivi alimentari. Devenit sinonim cu magiunurile și dulcețurile produse de Sonimpex, Topoloveni este de acum încolo și marcă înregistrată.
Înregistrarea mărcii e un demers suplimentar al Sonimpex Topoloveni de protecție a brand-ului propriu. „Din păcate, notorietatea toponimului Topoloveni, construită de către Sonimpex, a fost exploatată de către concurență, prin simpla și ilegala utilizare a toponimului pe etichetele proprii. Tot din păcate, de data aceasta pentru consumator, concurența a preluat doar un nume, fără a copia și calitatea produselor Sonimpex.
Rezultatul a fost inducerea în eroare și înșelarea așteptărilor cumpărătorilor. Indicația Geografică Protejată și renumele mărcii au fost pentru noi mai curând niște motive de satisfacție profesională. Cât despre protecția brand-ului în România, singura entitate care a depus eforturi pentru protejarea mărcii și respectarea legii am fost noi înșine.“ – a declarat Bibiana Stanciulov, Director General Sonimpex Topoloveni. Potrivit Legii mărcilor, articolul 36, certificatul de înregistrare a mărcii Topoloveni conferă de acum încolo titularului său drept de exclusivitate asupra utilizării, folosirile neautorizate intrând sub incidența prevederilor legate de contrafacere.
În interiorul țării, calitatea produselor Topoloveni este recompensată prin aprecierea cumpărătorilor și, de asemenea, prin titlul de Furnizor al Casei Regale a României. În plus, produsele Topoloveni reprezintă România și tradiția ei gastronomică în Uniunea Europeană și în întreaga lume. Deținând unica Indicație Geografică Protejată din Uniunea Europeană acordată unui producător individual și nu unui Grup, Sonimpex Topoloveni a beneficiat de sprijinul Comisiei Europene pentru recunoașterea IGP-ului în Canada și în Japonia.
În 2019, Sonimpex Topoloveni a fost selectat să îl însoțească în Japonia pe Phil Hogan, Comisarul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, într-o misiune economică la nivel înalt, destinată promovării produselor alimentare de calitate din UE. În ultimii ani, Uniunea Europeană a oferit Sonimpex Topoloveni fonduri de aproximativ 2.000.000 de euro pentru promovarea magiunului din prune în Elveția, Norvegia, Rusia, SUA, Japonia, Emiratele Arabe Unite, Brazilia și Vietnam.