Banca Transilvania, Piraeus Bank, CEC Bank, Marfin Bank si BRD – Groupe Société Générale sunt băncile care au cea mai bună ofertă de împrumuturi, potrivit unei clasament realizat de Capital, în urma unei analize a condițiilor pentru mai multe produse de credit.
Au fost analizate detaliile ofertelor pentru credite ipotecare în lei și în euro, pentru împrumuturi în programul Prima casa, pentru credite de nevoi personale în lei negarantate cu ipotecă, pentru carduri de credit și pentru împrumuturi overdraft obținute pe cardul de salariu. Pentru toate aceste produse, s-a luat în calcul o familie, soţ şi soţie, de 37 şi 35 de ani, cu un copil de trei ani, fără nicio altă obligaţie de plată, ambii angajaţi, cu studii superioare, el cu salariul net de 3.000 de lei, la o firmă cu peste 300 de angajați şi o vechime de trei ani la actualul loc de muncă, ea cu 1.800 de lei, net, în sistemul bugetar, cu vechime de peste 5 ani la același loc de muncă. La fiecare tip de credit analizat, au fost punctate cu note de la 1 la 10 criterii precum dobânda, comisioanele percepute, rapiditatea cu care se acordă împrumuturile, avansul minim solicitat de bănci, sumele maxime care pot fi împrumutate, asigurarile cerute pentru acordare sau oferite gratuit de bancă. Nota fiecărui criteriu a fost ponderată în funcție de importanța în media finală acordată produselor.