Magistrații Tribunalului București au decis ieri să îl elibereze din arest pe Sorin Ovidiu Vîntu, unul dintre primii 10 cei mai bogați români. În ultimii șase ani de zile, averea sau notorietatea nu i-a ținut pe unii dintre cei mai bogați români departe de arestul Poliției.
SOV, Penescu, Patriciu, Becali, Tender, Popoviciu sunt doar câteva nume care apar pe lista persoanelor celebre care au primit mandat de arestare.
1.Sfârșitul lunii mai 2005 a fost o perioada neagră pentru Dinu Patriciu, aflat pe locul doi în Top 300 cei mai bogați români. Pe 27 mai 2005, Patriciu a fost reținut pentru 24 de ore, fiind învinuit de infracțiuni de spălare de bani, înșelăciune și evaziune fiscală. Omul de afaceri, pe atunci, președintele grupului Rompetrol a fost eliberat în mai puțin de 24 de ore după expirarea mandatului.
2.Sorin Ovidiu Vîntu, clasat pe locul șase al celor mai bogați români, conform ultimei ediții a Top 300 Capital, a fost eliberat, ieri, din arestul Poliției, după ce a fost reținut la sfârșitul lunii aprilie pentru șantaj și amenințare la adresa lui Sebastian Ghiță. SOV și-a mai petrecut și anul trecut câteva zile în arestul Poliției, fiind eliberat pe motive de sănătate.
3.Omul de afaceri Ovidiu Tender și-a petrecut șase luni după gratii în anul 2006, fiind acuzat în dosarul Rafo. Potrivit Top 300 Capital, Tender are o avere de 460 milioane de euro, ocupând poziția a 13-a în clasament.
4. Nici Gabriel Popoviciu, unul dintre cei mai discreți om de afaceri, nu a scăpat de arest. În 2009, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de abuzz în serviciu contra intereselor publice cu consecințe deosebit de grave. Popoviciu se află pe poziția a 14-a a Top 300 capital, cu o avere estimată la 400-450 millioane de euro.
5. Patronul Stelei, Gigi Becali, era aproape de a-și petrece Paștele în închisoare în 2009. Acesta a fost eliberat chiar în Vinerea Mare, după ce a petrecut în arest aproape două săptămâni. El a fost reținut pentru sechestrare de persoane. Becali are o avere de 400-500 milioane de euro, fiind clasat pe locul 15.
6.Costel Cășuneanu a fost arestat anul trecut, în luna aprilie. Deși a primit o decizie de arest preventiv de 29 de zile, Costel Cășuneanu a rămas după gratii doar patru zile. Acesta era acuzat că i-ar fi dat bani judecătorului Florin Costiniu pentru intervenții pe lângă colegii magistrați în soluționarea unor litigii privind achizițiile publice. Patronul Pa&Co are o avere de 180 milioane de euro și se află pe poziția 33 în Top 300.
7. Dinel Staicu, condamnat la șapte ani de închisoare pentru fraudă, în data de 4 aprilie 2011, a fost capturat în Ungaria, pe 19 aprilie 2011. Înainte de a fi prins, milionarul își schimbase numele din Staicu în Nuțu. Omul de afaceri se află și astăzi în arest. Conform Top 300, acesta se află pe poziția 77, cu o avere de 80 milioane de euro.
8. Dumitru Sechelariu a fost arestat în 2005, după ce a pierdut postul de primar al Bacăului. Omul de afaceri era cercetat în legătură cu mai multe afaceri referitoare la schimburi și achiziții de terenuri. A rămas în arest doar două zile, fiind eliberat pe motive de sănătate. Anul trecut, la 1 martie DNA a emis o ordonanță de reținere a milionarului, însă aceleași probleme medicale l-au salvat din nou de arest. Sechelariu are o avere de 45 milioane de euro, fiind clasat pe locul 143 în Top 300 Capital.
9. Liviu Florian, milionarul din Cluj, a fost arestat preventiv anul acesta, pe 4 februarie, după ce a cerut șpagă 300.000 de euro. Deși a cerut să fie eliberat din arestat, Liviu Florian se află și astăzi după gratii. El se află pe poziția 150 în Top 300, cu o avere de 40 milioane de euro.
10. Cătălin Chelu – milionarul gălățean a intrat după gratii în data de 19 noiembrie 2010 pentru că a încercat să-l mituiască pe fostul secretar de stat Dan Fătuloiu. După mai multe încercări de a părăsi arestul, Cătălin Chelu a fost eliberat în 11 februarie anul acesta.
Și alți milionari și-au petrecut câteva zile în arest. Printre aceștia se află Dan Diaconescu – Proprietarul postului OTV, arestat anul trecut, pe 23 iunie fiind acuzat că l-ar fi șantajat și amenințat pe primarul comunei Zarand. A fost eliberat după două zile.