Dat fiind faptul că ne aflăm la final de an şi este vremea bilanţurilor, capital.ro vă prezintă o retrospectivă a celor mai citite articole care au fost scrise pe site de-a lungul anului.

1. Topul Universităţilor din România

Publicat la sfârşitul lunii septembrie, exact cu puţin timp înainte de începerea anului universitar, articolul care prezenta topul celor mai bune instituţii universitare din România a fost de departe cel mai citit articol de pe capital.ro în acest an.

Studiul „University Ranking”, efectuat de compania germană Kienbaum Management Consultants în colaborare cu revista Capital, este primul conceput şi realizat în România, după toate rigorile ştiinţifice, pentru măsurarea gradului de încredere şi satisfacţie faţă de oferta educaţională a universităţilor româneşti şi primul studiu care ţine cont de opinia angajatorilor.

Citeşte articolul aici.

2. S.O. Vîntu: «Am intrat în business de foame»

La începutul lunii decembrie, omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a acordat un interviu pentru Capital, la foarte puţin timp după cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale.

Interviul face un adevărat tablou al viziunii de viaţă a omului de afaceri, precum şi opiniile acestuia legate de guvernarea din România sau modelele ideale de business.

Citeşte interviul aici.

3. Cum a făcut avere Elan Schwartzenberg?

Un portret al unui alt om de afaceri din România se află pe locul al treilea în topul celor mai citite articol de pe capital.ro. De data aceasta este vorba despre un material video despre Elan Schwartzenberg, realizat de echipa Capital Web TV.

Elan Schwartzenberg s-a născut în România. Liceul şi armata le-a făcut în Israel. Pentru că vine dintr-o famile de medici, a ales să meargă la facultatea de stomatologie. Dar nu în Ierusalim sau în Tel Aviv, ci la Iaşi. A devenit doctor, dar nu a profesat niciodată. Asta pentru că a ales să facă bani.

Vezi materialul aici.

4. Ceauşescu ne-a lăsat 3.200 km de autostradă pe planşetă. Am făcut 150 şi avem aceleaşi planuri

Cel mai de succes material al campaniei „România după 20 de ani”, începută de capital.ro la 5 octombrie a făcut o analiză al situaţiei autostrăzilor din România raportată la planurile existente în România anilor 1960.

Citeşte articolul aici.

5. Cele mai bune oraşe din România în care să locuieşti

Un articol care a avut nu mai puţin de 180 de comentarii, analiza Capital referitoare la cele mai bune oraşe din România în care merită să locuieşti a fost publicată la începutul lunii noiembrie.

În ciuda stresului, aglomeraţiei ori poluării, calitatea locuirii în marile oraşe este în continuare superioară celei oferite de localităţile mai mici, arăta analiza Capital.

Citeşte analiza aici.

6. Oferte-chilipir de case şi maşini la executarea rău-platnicilor

Criza financiară a făcut ravagii printre clienţii băncilor şi ai firmelor de leasing din România. Nenorocirea unora se trans­formă însă în şansa altora atunci când instituţiile financiare scot la vânzare bunurile recuperate de la clienţii rău-platnici. Rezultatul? Un automobil de clasă medie din 2008 ajunge la 9.000 de euro.

Citeşte articolul aici.

7. Patriciu: «Din aprilie, căderea preţurilor imobiliare nu va mai fi oprită»

Publicat la finalul lunii martie, interviul cu omul de afaceri Dinu Patriciu s-a bucurat de un real succes în rândul cititorilor capital.ro.

Citeşte interviul aici.

8. Cele mai frumoase trasee auto din România

Există în România zeci de rute care reuşesc să strângă laolaltă peisaje naturale cu nimic mai prejos decât cele din Austria sau Elveţia, monumente istorice de pe lista UNESCO, asfalt bun şi trafic redus.

Capital a publicat în vară un material ce cuprinde o listă de cinci dintre cele mai interesante trasee turistice de parcurs cu maşina.

Citeşte materialul aici.

9. Primul drum pe Autostrada Transilvania

Cu 10 zile înainte de momentul festiv al tăierii panglicii, capital.ro a făcut turul celei mai noi şi, probabil, mai aşteptate şosele din România zilelor noastre.

Citeşte articolul aici.

10. Top 10 evenimente care ne-au tras înapoi

Pe ultimul loc în topul celor mai citite articole pe capital.ro se află chiar un top. Este vorba despre un alt material care face parte din campania „România după 20 de ani” şi care prezintă evenimentelece au avut loc în ultimele două decenii şi care au împiedicat buna dezvoltare economică şi socială a ţării noastre.

Citeşte materialul aici.