Topul celor mai costisitoare instituții publice

Fie pentru că ne este mai ușor să criticăm, din principiu, aparatul birocratic, fie pentru că, prin profilul lor, instituțiile statului au activități extrem de diverse, în general nu judecăm administrația publică în termeni de eficiență și profit. Am încercat, mai jos, să analizăm aceste instituții nu cu prejudecăți, ci cu cifre

Dacă ne-am lua după felul în care se achită de responsabilități departamentele de comunicare și contabilitate din administrația publică, puține instituții de stat ar merita să intre într-un clasament al „celor mai eficiente“. Este o raritate ca ministerele și organismele aflate în subordinea lor să își publice pe site execuția bugetară, personalul alocat, rapoartele anuale sau oricare alte documente care, potrivit legii, ar trebui să fie la îndemâna oricărui curios. Iar când o fac, informațiile sunt adesea învechite, datând de prin 2010. Trecând însă de aceste aspecte „superficiale“, felul în care sunt conduse aceste instituții și în care sunt gestionate sumele pe care le au la dispoziție (venituri la care, adesea, nici marile companii multinaționale nu pot spera) diferă substanțial de la una la alta.

Statut diferit, performanțe așijderea

Dacă majoritatea instituțiilor publice sunt sută la sută bugetofage (adică, prin însuși statutul de funcționare, își bazează cheltuielile doar pe sumele alocate din vistieria statului), altele reușesc să-și acopere o parte din nevoile financiare din venituri proprii. Ponderea acestor sume este uneori de doar câteva procente din total. De exemplu, Institutul Cultural Român, care are venituri de un milion de lei anual la cheltuieli de 43 de milioane, sau Camera Deputaților, care obține venituri proprii de șapte milioane de lei (cel mai probabil din închirierea unor spații din Palatul Parlamentului), dar cheltuiește de 30 de ori mai mult. În alte situații, însă, veniturile atârnă ceva mai greu în buget. Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară (ANSVA) a avut în 2012 cheltuieli anuale de 671 de milioane de lei și venituri de 150 de milioane, Academia Română a raportat pentru același an cheltuieli de 354 milioane de lei și venituri de 101 milioane, iar Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare (ANIF) a avut un buget de 372 de milioane de lei, din care 153 de milioane de lei din surse proprii. Dar cel mai bine stau instituțiile care au monopol asupra anumitor bunuri, servicii sau taxe. Biroul de Metrologie Legală, de pildă, a avut în 2012 cheltuieli totale de 79 de milioane de lei și venituri de 78 de milioane, la Agenția Nucleară raportul a fost 69,7 milioane la 72,7 milioane, iar în cazul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (unde sunt valabile date din 2011) cheltuielile au fost de 22 de milioane de lei, iar veniturile de 127 de milioane de lei. În top se situează trei instituții de mici dimensiuni, dar care administrează active imense: Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB), care colectează și are în grijă contribuțiile obligatorii ale băncilor active în România, Administrația Fondului pentru Mediu, care strânge și redistribuie către buget o serie de taxe de la poluatori (inclusiv timbrul de mediu pentru autovehicule), și Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie. OPSPI are în portofoliu acțiunile deținute de stat la  companii precum OMV Petrom, Oil Terminal, Romgaz, Transgaz, GDF Suez, E.On Gaz, CNH, SNLO, Romarm sau Oltchim și colectează dividendele de la acestea ori sumele încasate în urma vânzării unor pachete de acțiuni. Astfel, cu cheltuieli de circa 2,7 milioane de lei în 2012, instituția a avut venituri de 1,663 miliarde de lei.

Unele năravuri nu se schimbă

Institutul Național de Statistică furnizează informații aproape la zi și răspunde rapid solicitărilor din afară – este, pe scurt, una dintre cele mai active instituții publice autohtone. La ce bun, însă, cât timp o mare parte din datele prezentate nu sunt conforme cu realitatea? Rezultatele recensământului sunt contestate de la un cap la altul, referendumul organizat anul trecut pentru demiterea președintelui a fost ținut în șah de inexactitatea informațiilor privind populația reală a țării, fostul președinte Vergil Voineagu a fost demis de premierul Ponta din cauza unei „greșeli grave“ comise în calcularea PIB în 2011. De parcă nu era de ajuns, Curtea de Conturi a concluzionat, la începutul acestui an, că „la INS proiectul bugetului de venituri și cheltuieli nu a fost elaborat pe baza unor fundamentări realiste, ci prin propuneri nesusținute ale direcțiilor regionale de statistică. Astfel, s-a constatat că fundamentarea veniturilor proprii nu a avut la bază o analiză realistă (…), ci doar considerente teoretice“. Un exemplu elocvent, chiar dacă mai vechi: dacă la începutul anului 2011, instituția prevăzuse venituri proprii în cuantum de 2,7 milioane de lei, la finalul perioadei, acestea nu depășeau 800.000 de lei.

De câteva ori pe an, agenția națională de presă Agerpres comite câteva gafe care îi pun la îndoială profesionalismul – ultima dintre ele, interviul realizat acum câteva săptămâni cu fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu și publicat exact în ziua în care acesta își aștepta sentința în dosarul „Transformatorul“. Trecând, însă, de ironia situației, Agerpres este o instituție a statului, cu 282 de angajați. Vorbim, deci, de o agenție de presă care oferă și servicii adiacente (monitorizare de presă și arhivă de fotografii, de pildă), cu nevoi de resurse umane și materiale diferite de ale unei televiziuni, spre exemplu. Pentru oricine lucrează în presa scrisă, domeniu în care mii de oameni și-au pierdut locurile de muncă în ultimii patru ani și în care nici redacțiile celor mai mari cotidiene nu mai depășesc 70-80 de persoane, personalul Agerpres apare supradimensionat. "Ne pare sincer rău pentru colegii noştri din presa scrisă, dar nu puteţi compara redacţia unui cotidian cu redacţiile unei agenţii de presă care furnizează informaţii poate inclusiv pentru acel cotidian", supun reprezentanţii instituţiei.

Unde se mișcă lucrurile

La începutul acestui an, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a fost pe punctul de a fi desființat, la inițiativa premierului Victor Ponta, care reclama că activitatea sa „blochează licitaţiile publice, iar şeful instituţiei, Bogdan Lehel Lorand, este prieten cu liderii PDL. Primul ministru a declarat în mai multe rânduri că Guvernul va modifica legea astfel încât licitaţiile oprite de CNSC să fie deblocate şi că va explica şi Comisiei Europene necesitatea acestei măsuri. Se pare că Bruxelles-ul nu a fost prea receptiv la criticile aduse instituției de către șeful Guvernului, iar consiliul și-a continuat activitatea ca și până acum, ba, mai mult, este unul dintre puținele organisme de stat a căror conducere nu a fost schimbată odată cu schimbarea puterii. Cu siguranță, la baza acestei răsturnări de situație stă și faptul că 98,1% din totalul deciziilor emise au rămas definitive şi irevocabile, în urma contestării la Curtea de Apel (cu alte cuvinte, cât timp sentințele sale s-au dovedit corecte, CNSC este departe de a bloca procesele de achiziții publice).

O altă instituție aflată în grațiile autorităților europene și care și-a dovedit, de cele mai multe ori, eficiența în stoparea practicilor incorecte din mediul de afaceri este Consiliul Concurenței. De la înființare și până la finalul anului trecut, instituția a aplicat amenzi de circa 450 de milioane de euro marilor companii din domeniile bancar, petrolier, telecom, pharma sau ciment. Printre reușitele din 2012 ale se numără virarea a 7,5 milioane de euro la bugetul de stat și reducerea timpului mediu de derulare a unei anchete la doi ani și jumătate (pare mult, însă avem de-a face cu o scădere cu 42% față de durata raportată în 2010, de exemplu).

Bine plătit = eficient?

Fără îndoială, există o strictă corelație între nivelul de salarizare și condițiile de lucru, pe de o parte, și calitatea muncii prestate. Ideea pare a fi îmbrățișată și de angajații din administrația publică. „Știți vorba aia care circula pe vremea comuniștilor «Ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim»? E mai valabilă ca oricând în sistemul public. Banii pe care îi primesc nu mă pot convinge decât rareori că trebuie să lucrez mai mult și mai bine“, mărturisește Mariana, referent în Primăria Capitalei. Și primarul Sibiului, Klaus Iohannis, spunea recent că mulţi funcţionari publici sunt demotivaţi, căci sunt tot mai puţini, lucrează tot mai mult, iar salariile sunt mici: „Dacă primești 800 de lei pe lună şi toată lumea îţi spune că eşti slab şi nu faci nimic, cât de motivat mai eşti? Şi atunci, chiar faci mai puţin. Cetăţeanul cu siguranţă nu va fi servit mai bine cu mai puţini funcţionari, mai prost plătiţi şi mai demotivaţi.“

Însă nu întotdeauna angajații motivați aduc rezultatele scontate. Ba chiar dimpotrivă: Aurel Șaramet, directorul Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, acuzat de DIICOT de implicare într-o fraudă bancară de peste 20 de milioane de euro, avea un salariu lunar de circa 16.000 de euro. Conform declarației de avere, în 2011 el mai obținuse venituri de aproape 100.000 de euro din alte surse și deținea patru case, trei terenuri, două mașini, obiecte de artă și bijuterii în valoare de 100.000 de euro și depozite bancare de circa jumătate de milion de euro. Și Silviu Bian, fostul preşedinte al Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă, a ajuns la o condamnare de șase ani cu executare după ce a fost surprins încasând o șpagă de 80.000 de euro. De unde concluzia că fostului secretar de stat nu îi ajunseseră bogățiile acumulate, între care patru case și patru terenuri.

208 miliarde de lei (adică 35,4% din PIB) au fost cheltuielile instituțiilor bugetare în 2012, echivalând cu 10.400 de lei pe cap de român. Cei mai mulți bani au fost alocați pentru asistență socială (67 de miliarde), cheltuieli de personal (41 de miliarde) și bunuri și servicii (34 de miliarde de lei)