Analiştii Saxo Bank au publicat cele mai importante 10 predicţii privind transformările ce s-ar putea produce pe pieţele financiare în 2013, estimări ce reprezintă 'un avertisment asupra evenimentelor extreme care se pot produce atât pe piaţa financiară, cât şi pe scena politică, ceea ce înseamnă că probabilitatea lor de a se întâmpla cu adevărat este foarte mică, dar nu trebuie să le subestimăm nicio secundă'.
Astfel, potrivit sursei citate, Germania va începe să accepte împărţirea poverii datoriei europene, lucru care, coroborat cu alţi factori de constrângere, ar putea provoca o cădere a indicelui DAX /indicele bursier al pieţei germane de capital, alcătuit din cele mai mari 30 de companii tranzacţionate la Frankfurt Stock Exchange, n.r./ până în jurul valorii de 5.000.
Totodată, preţul aurului ar putea scădea până în jurul valorii de 1.200 dolari pe uncie, din cauza revenirii economiei americane şi a unui dolar mai puternic, în pofida supraîndatorării Rezervelor Federale.
‘Predicţiile şocante pentru anul viitor sunt, cu precădere, o selecţie de evenimente nefaste: fiecare dintre ele poate schimba peisajul financiar şi, în anumite cazuri, chiar starea actuală de lucruri în politică. Acum, la sfârşitul lui 2012, volatilitatea este extrem de redusă pe toate asseturile, în special din cauza faptului că nu mai există descoperiri autentice de preţ. Într-un asemenea context, orice mişcare în afara a două deviaţii standard devine şocantă. Aceste 10 predicţii nu fac parte din prognozele oficiale Saxo Bank pe 2013. Totuşi, ele pot deveni extrem de importante pentru investitori din cauza impactului extrem de sever pe care l-ar avea fie şi un singur asemenea eveniment, dacă se întâmplă. Înainte de a tranzacţiona şi investi, cu toţii trebuie să ştim care este cel mai negru scenariu – păstrarea capitalului e o cerinţă vitală, iar portofoliul dumneavoastră trebuie să fie capabil să traverseze o furtună puternică’, a explicat Steen Jakobsen, economist şef al Saxo Bank.
Alte evenimente despre care Saxo Bank crede că ar avea un impact semnificativ ar fi creşterea dobânzilor în Spania până la valoarea de 10%, în pofida faptului că Banca Centrală Europeană va continua să cumpere titluri guvernamentale, a tensiunilor sociale crescânde şi a ieşirii Greciei din joc.
O altă previziune se referă la desprinderea dolarului din Hong Kong de cel american şi ataşarea lui la moneda chineză, odată ce Beijingul îşi doreşte ca destinul său economic să fie cât mai puţin legat de cel al SUA şi al băncilor centrale.
Saxo Bank este o bancă specializată în investiţii şi tranzacţionări online. Banca permite clienţilor să tranzacţioneze instrumente valutare (FX), CFD-uri, ETF-uri, acţiuni, contracte Futures, opţiuni şi alte instrumente derivate prin intermediul a trei platforme de tranzacţionare – platforma pe bază de browser SaxoWebTrader, platforma care poate fi descărcată SaxoTrader şi SaxoMobileTrader, o platformă pentru telefonul mobil.
Platformele sunt disponibile în peste 20 de limbi, direct de la Saxo Bank sau prin intermediul unuia dintre clienţii instituţionali ai băncii.
Saxo Bank are sediul în Copenhaga şi birouri în: Australia, Cehia, Franţa, Grecia, Italia, Japonia, Olanda, Singapore, Spania, Elveţia, Marea Britanie şi Emiratele Arabe Unite.
SURSA: Agerpres