În cazul a 1.107 din cele 7.137 de apartamente de închiriat, chiria lunară depăşeşte 1.000 de euro.
Într-un top al celor mai scumpe apartamente scoase la închiriat, pe primul loc se plasează un penthouse în suprafaţă de 450 mp din zona Herăstrău. Cu 6.800 de euro, echivalentul a peste 14 salarii medii brute în România, poate fi închiriat un apartament exclusivist cu patru camere. Imobilul în care se află, are doar două apartamente pe nivel, fiecare cu vedere spre parc. Fiecare dormitor este prevăzut cu baie proprie şi dressing.
Locul doi este ocupat de un apartament cu patru camere din Dorobanţi. Locuinţa este amplasată la primul etaj într-un imobil cu trei etaje, cu câte un apartament pe nivel şi are o suprafaţă de 309 mp, la care se adaugă 44 mp de terase. Proprietarul acestei unităţi locative, complet mobilate şi utilate, cu trei dormitoare, un living, patru grupuri sanitare, trei dressinguri, patru terase şi o bucătărie, pretinde 4.600 euro/lună.
Locul trei revine unui penthouse din Pipera, care se închiriază cu 4.500 de euro/lună. Apartamentul, cu 380 mp utili, ocupă etajele patru şi cinci dintr-un imobil construit în 2009 şi are trei camere şi două grupuri sanitare. Livingul are acces la o terasă. Apartamentul este complet mobilat şi utilat, inclusiv cu jacuzzi şi dispune de sistem de alarmă.
Lux în provincie
Deşi considerabil mai ieftine decât în Bucureşti, zeci de apartamente ale căror chirii lunare depăşesc 1.000 de euro sunt scoase pe piaţă în toate marile oraşe din ţară.
Cel mai scump apartament de închiriat în Cluj-Napoca este situat la etajul unu al unui imobil nou de tip vilă, în apropierea Facultăţii de Medicină. Apartamentul este compus din living cu bucătărie, două băi, două dormitoare din care unul are baie proprie, hol şi debara. Este utilat şi mobilat modern şi dispune, de asemenea, de 3 terase, loc de parcare şi garaj cu telecomandă. Chiria lunară solicitată în acest caz este de 1.500 euro.
Cea mai scumpă chirie din Timişoara, 1.250 euro/lună, este întâlnită în cazul unui apartament cu o suprafaţă utilă de 170 mp, situat la etajul al doilea într-o clădire istorică din Piaţa Unirii. Apartamentul are trei camere, o baie, o bucătărie şi un balcon spaţios.
În Constanţa, cel mai scump apartament de închiriat are doar două camere, dar o suprafaţă utilă de 100 mp şi este situat într-un bloc nou, construit în 2010. Cu vedere la mare, complet mobilat şi utilat, acest apartament poate fi închiriat cu 1.700 euro/lună
Patru camere, suprafaţă utilă de 150 mp, două bucătării şi două băi, la 5 minute de mers pe jos de centrul oraşului pot duce chiria lunară a unui apartament din Braşov la 1.300 euro. Apartamentul se află într-un bloc construit în 2009, iar în acest preţ sunt incluse un garaj şi un loc de parcare.
În general, chiriile practicate în Iaşi sunt mai scăzute decât în celelalte mari oraşe din ţară. De altfel, acest lucru reiese şi din faptul că cea mai scumpă chirie solicitată pentru un apartament din Iaşi se ridică la 750 euro/lună. Este vorba despre un penthouse din zona rezidenţială Bucium, situat pe două niveluri, cu o suprafaţă de 165 mp. La primul nivel sunt două dormitoare, cu panoramă asupra oraşului, fiecare cu baia proprie, două holuri, un balcon, iar la al doilea nivel este situat livingul cu deschidere spre o terasă amplă, bucătăria, un balcon şi o baie. Penthouse-ul se închiriază complet mobilat, mobilierul fiind în cea mai mare parte din lemn masiv. Apartamentul are propriul loc de parcare, iar în grădina imobilului există un spaţiu verde amenajat pentru un loc de joacă şi relaxare.