Topul celor mai mari ieftiniri aplicate terenurilor pentru construcţii

Blocajul de pe piaţa terenurilor a obligat proprietarii să opereze reduceri drastice de preţ şi anul trecut. Împinşi de presiunea creditelor sau pentru a-şi reduce cât mai mult din pierdere, proprietarii au mai tăiat încă 50% şi în 2010, însă cumpărătorii nu s-au îngrămădit nici în aceste condiţii, potrivit unei analize realizate de portalul de anunţuri imobiliare.ro.

Primul loc în topul terenurilor care au cunoscut cele mai spectaculoase reduceri de preţ în ultimele 12 luni este ocupat de o parcelă de 880 mp situată în zona Băneasa din Bucureşti. Terenul are un front stradal de 50 metri pe strada Jandarmeriei, are toate utilităţile şi este situat vis-a-vis de Pădurea Băneasa. Regimul de construcţie permis este de P+1E+M. Dacă iniţial preţul solicitat pentru acest teren era de 990 euro/mp, în prezent preţul de vânzare afişat este de 470 euro/mp, adică o scădere de 53%.
Locul doi în top este ocupat de un teren de 550 mp situat în zona Andrei Mureşanu din Cluj-Napoca. Terenul, cu un front stradal de 15 m, este situat într-o zonă exclusivistă, într-un cartier rezidenţial de top şi are toate utilităţile.Preţul acestui teren a scăzut pe parcursul anului 2010 de la 600 euro/mp la 370 euro/mp.
Pe locul trei se situează un teren din zona Bulevardului 1 Mai din Capitală. Parcela are o suprafaţă de 340 mp şi un front stradal de 13,5 m. Pe teren se poate construi un imobil P+2E+M cu o amprentă de 155 mp şi o suprafaţă totală construită de 535 mp. Diferenţa de preţ înregistrată în acest caz pe parcursul ultimelor 12 luni este de 210 euro/mp (22%), de la 940 euro/mp la 730 euro/mp, în condiţiile în care preţul iniţial afişat a fost de 1.190 euro/mp în decembrie 2009.
200 euro/mp reprezintă scăderea de preţ în cazul terenurilor care ocupă următoarele patru poziţii în acest clasament. Una dintre oferte se referă la o parcelă de 2.000 mp situată în zona Nufărul din Oradea. Terenul cu dublu front stradal de 50 m şi 40 m are toate utilităţile şi un proiect existent pentru construcţia unui ansamblu rezidenţial cu regim de înălţime P+8. Dacă la începutul anului trecut acest teren a fost scos la vânzare pentru 400 euro/mp, în prezent, proprietarul s-ar mulţumi şi cu jumătate din sumă.
Urmează o parcelă situată ultra-central în Slănic-Moldova. Terenul are o suprafaţă de 583 mp şi un front stradal de 20 m şi este situat lângă vila CFR, vis-a-vis de Casino-ul din localitate. Preţul acestei proprietăţi a scăzut cu 200 euro/mp (40%), de la 500 euro/mp la începutul anului, la 300 euro/mp în prezent. O scădere similară a fost înregistrată şi în cazul unui teren din centrul localităţii Popeşti-Leordeni cu o suprafaţă de 1.000 mp şi un front stradal de 33 m. Terenul se află în vecinătatea celor mai mari magazine de retail şi centre comerciale din zona de sud a Capitalei. Preţul cerut în prezent este de 300 de euro/mp, deşi la începutul anului proprietarul dorea să obţină 500 euro/mp.
Tot cu 200 de euro/mp (33%), de la 600 euro/mp la 400 euro/mp a scăzut şi preţul unui teren intravilan din centrul Braşovului. Are o suprafaţă de 405 mp şi un front stradal de 17 m şi se află lângă o altă vilă în construcţie. Parcela are acces facil dinspre strada Nicolae Iorga din centrul oraşului.
Pe locul opt în clasament se află un teren de 2.000 mp din zona Băneasa. Terenul este situat paralel cu şoseaua de Centură. În acest caz, scăderea de preţ a fost de 190 euro/mp, de la 350 euro/mp în ianuarie 2010 la 160 euro/mp în prezent, adică 54%.
Clasamentul continuă cu o parcelă de 5.000 mp din zona Titan din Bucureşti. Are un front stradal de 25 m şi un Plan Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru un regim de P+4E. Şi în acest caz scăderea este de 190 euro/mp, de la 400 euro/mp la 210 euro/mp (48%).
Topul imobilelor care au cunoscut cele mai mari reduceri de preţ în 2010 este încheiat de o parcelă de 4.500 mp din zona Şiseşti din Capitală. Terenul are deschidere la strada Gheorghe Ionescu Şiseşti. Scăderea de preţ a fost de 185 euro/mp (33%), de la 560 euro/mp la 375 euro/mp.
Terenuri la liziera marilor oraşe
Localităţile din jurul Capitalei unde au fost înregistrate cele mai mari scăderi la preţurile solicitate la terenurile pentru construcţii scoase la vânzare au fost Bragadiru, Voluntari şi Măgurele. În Bragadiru a fost înregistrată cea mai mare scădere mediea preţului solicitat, de 60%, de la 125 euro/mp până la 50 de euro/mp. Pe de altă parte, proprietarii de terenuri din Buftea au scăzut preţurile cu doar 5% în acest interval.

În Braşov, cea mai mare reducere de preţ a fost înregistrată la Săcele. Aici, preţurile au scăzut cu 54% în intervalul ianuarie 2010 – ianuarie 2011. Preţul mediu cerut în prezent este de 35 euro/mp. Scăderi importante de preţ au fost înregistrate şi la Hărman (-48%), Ghimbav (-47%) sau Râşnov (-38%). Mai puţin afectate au fost localităţile Bod (-11%) şi Bran (-24%).

Cea mai mare scădere de preţuri la terenurile aflate în localităţile din jurul municipiului Cluj-Napoca a fost înregistrată la Gilău unde preţul mediu solicitat în ianuarie 2011 este 22 euro/mp, cu 58% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cele mai mari reduceri de preţ la terenurile intravilane pentru construcţii în localităţile din jurul Timişoarei au fost înregistrate la Moşniţa Nouă, unde preţul cerut a scăzut în ultimul an cu 56% şi Dumbrăviţa, unde scăderea a fost de 49%. Scăderi importante au fost înregistrate şi în Ghiroda (-42%) sau Moşniţa Veche (-34%).