Cel mai bine plătit salariat din Capitală a câştigat anul trecut 9.082.747 lei brut, potrivit ultimelor date disponibile la Direcţia Generală de Finanţe Publice a Municipiului (DGFPM) Bucureşti. Asta înseamnă că, înainte de plata taxelor şi impozitelor la stat, bucureşteanul din Sectorul 1 a obţinut aproape 170.000 de euro pe lună, suma fiind calculată la un curs mediu de 4,45 lei/euro, afişat de BNR, informează B365.RO.
Conform specialiştilor, cel mai bine plătit salariat din Capitală ar putea fi un expat dintr-o companie de dezvoltare imobiliară sau un broker conectat la piaţa imobiliară.
De altfel, 90% din clasamentul celor mai bine zece plătiţi angajaţi din Bucureşti este dominat de salariaţi din Sectorul 1, fapt explicabil având în vedere faptul că aici au sediul şi cele mai multe companii multinaţionale din Capitală.
Pe locul al doilea în Topul celor mai mari salarii din Bucureşti se află un angajat care se ocupă de alte activităţi de intermedieri monetare, după cum arată statistica Direcţiei de Finanţe. Acesta a avut, anul trecut, un salariu brut de 5.983.654 lei, adică în jur de 112.000 euro pe lună.
Locul al treilea în clasamentul celor mai mari salarii îi revine tot unui bucureştean din Sectorul 1, acesta fiind angajatul unei firme ce execută lucrări de instalaţii electrice. Salariul său a fost, anul trecut, de 4.845.993 lei, înainte de impozitare, adică aproape 91.000 de euro pe lună, scriu cei de la B365.RO
TOPUL celor mai mari salarii din Bucureşti
25 iunie 2013, 09:40
Ultima modificare în 25 iunie 2013, 12:40
Un bucureştean din Sectorul 1 a câştigat anul trecut cel mai mare salariu declarat în Bucureşti. Acesta lucrează într-un domeniu aflat în declin de la debutul crizei financiare şi, cu toate acestea, se află acum pe prima poziţie a clasamentului celor mai bine plătiţi bucureşteni.
Etichete:
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Inventarul eșecurilor Guvernului Ponta
- România ratează din nou țintele acordului cu FMI
- Silvio Berlusconi a fost condamnat la 7 ani de închisoare
- Citigroup va deschide o reprezentanţă în Irak
- Şeful Oracle vrea propria companie aeriană
- OMV va explora zăcăminte energetice în Emiratele Arabe Unite
- Pasagerii au acces online la tabela de plecări-sosiri a trenurilor din Gara de Nord
- Coca-Cola nu renunță: Va sponsoriza Cupa Mondială din 2014
- BNR vrea să achiziţioneze servicii de telecomunicaţii cu maximum 570.000 de euro
- DEUTSCHE WELLE: Neîncrederea în propriul popor