Conform proiectelor de aprobare a Bugetelor de Venituri și Cheltuieli (BVC) prezentate public de Ministerul Economiei, de cele mai mari creșterei salariale vor beneficia cei 2.100 de salariați ai Conpet (5,2%) și 2.200 de angajați ai Transelectrica (3,7%).
O majorare semnificativă se va aplica și la compania Romplumb, însă aici câștigul mediu lunar pe salariat este cel mai redus dintre toate companiile aflate în subordinea Ministerului Economiei. În cazul Romplumb, câștigul mediu lunar pe salariat va crește de la 1.081 lei la 1.153 lei, adică cu 6,6%.
De creșteri salariale vor avea parte și angajații Nuclearelectrica, Hidroelectrica și Conversmin, unde se prevede o creștere a câștigului mediu lunar de 3,2% față de nivelul bugetat în 2010. Și salariații Electrica vor câștiga mai mult în 2011, aici câștigul mediu lunar urmând să fie majorat cu 3%, iar la Avioane Craiova cu 2,3%, de la 2.528 de lei la 2.587 de lei.
Cele mai mari câștiguri salariale în companiile de stat din sectorul energetic se acordă (așa cum se poate observa și din tabelul de mai jos) la Nuclearelectrica – 7.658 lei, Hidroelectrica – 5.181 lei , Electrica – 4.958 lei, Transelectrica – 4.222 lei și la Romgaz – 4.044 lei. În cazul ultimei companii, Ministerul Economiei nu a făcut public până în prezent BVC pentru anul în curs.
Liber la tichete de masă și la tichete cadou
Unele companii de stat vor acorda tichete de masă sau cadou salariaților, fondurile alocate de unități nefiind de neglijat. De exemplu, Hidroelectrica are bugetată o sumă de aproape 11 milioane de lei pentru acordarea tichetelor de masă, la care se adaugă încă 877.000 de lei pentru tichete cadou.
O altă companie cu sume mari prevăzute pentru tichete de masă sau cadou este Complexul Energetic (CE) Turceni, care va aloca în acest an 7,87 milioane de lei pentru tichete de masă. Totuși, anul trecut compania avea bugetată o sumă mai mare pentru aceste beneficii acordate salariațiilor 8,17 milioane lei (tichete de masă) și 1,95 milioane de lei pentru tichete cadou. Însă, în 2010 CE Turceni avea un număr mai mare de salariați, număr care se va reduce și în 2011, pentru plăți compensatorii fiind prevăzute 9,67 milioane de lei.
Și celelalte două complexe energetice, de la Rovinari și Craiova, vor acorda în 2011 astfel de tichete, chiar dacă câștigurile salariale au fost înghețate. La Rovinari, fondurile prevăzute pentru tichete de masă vor scădea de la 8,58 milioane lei la 7,44 milioane lei, iar cele pentru tichete cadou de la 3,24 milioane lei la 2,79 milioane de lei. În cazul CE Craiova, suma prevăzută pentru tichetele de masă sunt similare cu cele din 2010, de 4,6 milioane de lei, dar în acest an compania nu are prevăzute în buget fonduri pentru tichete cadou. În același timp, CE Craiova va aloca o sumă de 12,69 milioane de lei pentru acordarea plăților compensatorii, ca urmare a diminuării numărului de angajați cu aproximativ 250 de persoane.
O sumă importantă bugetată pentru acordarea tichetelor de masă este prevăzută pentru combinatul chimic Oltchim. Aici fondurile au fost suplimentate de la 5,8 la 7,3 milioane de lei în situația în care numărul angajaților ar putea să crească cu circa 150 de persoane.
*Câştigul mediu lunar pe salariat este calculat fără influenţa sumelor prevăzute pentru plata indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie, Comisiei de cenzori, AGA