Topul celor mai mari şantiere din Bucureşti

Numărul macaralelor active din Bucureşti a crescut comparativ cu anul trecut, semn că investitorii imobiliari şi-au recăpătat încrederea în piaţă sau că nu mai au altă soluţie decât aceea de a merge mai departe cu proiectele planificate în timpul bulei imobiliare.

Cele mai mari zece şantiere private deschise în Bucureşti implică investiţii cumulate de circa 670 mil. euro şi vor pune pe piaţă 11 clădiri de birouri noi, încă două malluri de dimensiuni mari, un parc de retail şi şapte blocuri de locuinţe. Volumul investiţiilor este net superior celui angrenat în dezvoltarea celor mai mari zece proiecte active la finalul primului semestru al anului trecut, care a fost de circa 500 mil. euro. În plus, proiectele Promenada Mall, Floreasca Park, Green Gate, Hermes Business Campus şi Kaufland Pantelimon, care se regăseau anul trecut în topul celor mai mari şantiere, au fost finalizate şi înlocuite de altele mai mari. Interesant este că doar trei proiecte aflate acum în construcţie fac parte din categoria celor gândite încă din perioada de vârf a pieţei; este vorba despre ansamblul rezidenţial City Point și mallurile Parklake şi Mega Mall, dar şi acestea au trecut printr-o serie de modificări, de acţionariat sau de design. Astfel, şapte dintre cele mai mari şantiere deschise acum în Bucureşti vor aduce produse imobiliare gândite în timp de criză.

Cea mai semnificativă creştere se înregistrează pe segmentul de retail. Dacă în prima jumătate a anului trecut era în construcţie doar mallul Promenada, care dispune de 35.000 mp, acum se construiesc circa 189.000 mp de spaţii comerciale noi, în Sectoarele 2,3,5 şi 6, potrivit datelor DTZ Echinox. Este adevărat că numai Parklake şi Mega Mall au împreună o suprafaţă închiriabilă de peste 140.000 mp. Pe segmentul spaţiilor de birouri, nivelul livrărilor s-a menţinut constant în ultimii trei ani, cu peste 100.000 mp finalizaţi anual.

„După o perioadă de linişte pe piaţa construcţiilor, majoritatea celor care construiesc acum sunt dezvoltatori maturi, cu experienţă, care nu ar începe un proiect fără să aibă asigurate riscurile potenţiale. Prin urmare, nu credem că se va repeta situaţia din anii 2009-2010 (şantiere blocate – n.red.)“, este de părere Oana Stamatin, real estate management services associate în cadrul Colliers International.

Bătaie pe malluri

Capitala înglobează aproape 35% din stocul total de spaţii comerciale al ţării şi este în continuare ţinta dezvoltatorilor imobiliari. O analiză realizată de Capital la finalul anului trecut atrăgea atenţia asupra faptului că Bucureştiul are un excedent de spaţii comerciale de circa 500.000 mp, ţinând cont de indicatori precum puterea de cumpărare a populaţiei, gradul de ocupare a forţei de muncă şi PIB-ul pe cap de locuitor. Cu toate acestea, în ultima jumătate de an s-a început construcţia a încă două malluri comparabile ca mărime cu AFI Palace Cotroceni.

„Stocul de spaţii comerciale în curs de dezvoltare este mai mare decât la începutul lui 2013, aspect care denotă creşterea încrederii în piaţă. Îmbunătăţirea indicatorilor economici şi oportunităţile încă disponibile pentru proiectele de înaltă calitate sunt motivul acestei încrederi. Acest lucru lasă loc pentru noi dezvoltări şi, în special, pentru formate moderne în interiorul oraşului“, spune Ingo Nissen, managing director al Sonae Sierra România. Alături de Caelum Development, portughezii de la Sonae Sierra se apropie de finalizarea fundaţiei pentru mallul Parklake, aflat în construcţie pe fosta bază sportivă Spartac din Titan. Dezvoltatorii vor desemna în curând şi câştigătorii licitaţiei pentru realizarea lucrărilor de structură. Cei doi parteneri au început să construiască din capialul propriu şi spun că se află în etapa finală de a obţine un împrumut bancar, de circa 80-90 mil. euro, care să susţină investiţia estimată la 180 mil. euro.

Fondul sud-african New Europe Property Investments dezvoltă, în locul fostei fabrici Electroaparataj din cartierul Pantelimon, un mall cu o dimensiune puţin mai mare. Construcţia Mega Mall, care presupune o investiţie de 165 mil. euro, este la stadiul de suprastructură, iar proprietarii, NEPI (70%) şi Real4You (30%), se aşteaptă la venituri anuale din chirii de 16,5 mil. euro. Investitorii se bazează pe o putere de cumpărare calculată de ei la 5.111 euro/locuitor şi estimează că mallul va deservi 910.000 de bucureşteni.

„Mega Mall reprezintă cel mai mare şantier din Capitală de la finalizarea AFI Palace Cotroceni (2009) şi Sun Plaza (2010). Reluarea activităţii pe proiecte de o asemenea anvergură este un puternic semnal pozitiv pentru jucătorii din piaţă“, menţionează Mihaela Gălăţanu, research specialist în cadrul DTZ Echinox. 

Tot NEPI construieşte şi parcul de retail Vulcan Value Centre, pe o parte din fosta platformă Vulcan din cartierul Rahova. Sud-africanii se aşteaptă să încaseze anual 4,1 mil. euro din închirierea celor 25.200 mp, care vor fi livraţi pe piaţă în trimestrul trei al acestui an.

Birourile, în vogă

Suedezii de la Skanska sunt singurii investitori care şi-au asumat riscul de a construi exclusiv din bani proprii. Compania lucrează acum la finisajele interioare ale primei clădiri de birouri din cadrul proiectului Green Court, amplasat la intersecţia Bulevardului Barbu Văcărescu cu Şoseaua Pipera, şi în paralel este la stadiul de structură cu cel de-al doilea imobil al complexului. La încheierea lucrărilor, complexul va beneficia de trei clădiri de birouri, fiecare cu 12 etaje şi trei nivele de parcare subterană, cu o suprafaţă totală închiriabilă de 52.000 mp. Prima clădire, cu o suprafaţă de 19.500 mp, a fost închiriată în proporţie de 88% către Orange România şi Schneider Electric.

Peste drum de suedezi, omul de afaceri Ioannis Papalekas a ieşit deja din pământ cu turnul său de birouri, care va avea 23 de etaje. Bucharest One, care va avea o suprafaţă construită brută deasupra solului de 48.732 mp, va fi noul sediu al Vodafone România.

Fiii lui Costel Căşuneanu, în parteneriat cu belgianul Yves Weerts, pregătesc şi ei un turn de birouri cu 17 etaje în apropiere de Piaţa Unirii. Investitorii au ales deja furnizorii de materiale şi constructorul şi preconizează că vor demara lucrările în câteva luni. La începutul lunii trecute, Comnord, firma de construcţii a lui Sorin Creţeanu, a început construcţia unui complex de birouri cu trei clădiri în apropiere de Piaţa Romană. Proiect Bucureşti, beneficiarul lucrării, a anunţat că birourile vor avea o suprafaţă totală închiriabilă de 22.000 mp. 

După ce a investit circa 40 mil. euro în construcţia primelor două clădiri de birouri, dintr-un total de cinci, care vor flanca mallul din Cotroceni, AFI Europe lucrează deja la structura celui de-al treila imobil şi la fundaţiile ultimelor două clădiri. David Hay, CEO-ul AFI Europe România, spune că bugetul pentru AFI Park 3 este de peste 20 mil. euro şi că se află în discuţii avansate pentru obţinerea unei finanţări care să ajute încheierea lucrărilor. În ceea ce priveşte AFI Park 4 şi 5, cele două clădiri cu 12 etaje vor fi ridicate în acelaşi timp, deoarece între etajele trei şi nouă vor fi conectate printr-o pasarelă.

Surpriza rezidenţială

După câţiva ani în care ansamblurile rezidenţiale nu apăreau în topurile celor mai mari şantiere din interiorul Bucureştiului, anul acesta se regăsesc două astfel de exemple. Florea Diaconu, patronul companiei de construcţii Delta ACM, a început anul trecut construcţia unui complex de locuinţe cu 24 de blocuri, investiţie care se va ridica la 40 milioane de euro. Dezvoltatorul a ridicat deja şase blocuri cu câte cinci etaje, unele sunt la stadiul de structură, iar altele au început să fie închise. Ansamblul este localizat în cartierul Berceni, iar proprietarii solicită preţuri de vânzare cuprinse între 21.500 şi 62.000 de euro. 

Companiile israeliene Red Sea Group şi Shikun&Binui au finalizat de curând primul bloc cu şase etaje din ansamblul City Point, amplasat în cartierul Aviaţiei, şi toarnă planşeul peste primul etaj al celui de-al doilea bloc, a cărui finalizare este programată pentru luna aprilie a anului viitor. Prima etapă a proiectului este formată din patru blocuri cu 180 de apartamente, iar întregul complex are planificate 3.500 de unităţi locative.

În ultimul an, singurii dezvoltatori care au mai construit un volum mare de locuinţe în Bucureşti sunt cei de la Adama, care la finalul anului trecut au pus pe piaţă 210 apartamente, reprezentând etapele secunde de dezvoltare ale Edenia Titan şi Evocasa Optima.

670 mil. euro sunt bugetele cumulate de investiţii necesare finalizării celor mai mari zece şantiere din Bucureşti