România ocupă poziţia a şasea în UE în funcţie de scăderea economică înregistrată în al doilea trimestru, de 8,7%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, ritm mult mai rapid decât al Uniunii, de 4,9%, potrivit datelor revizuite ale Eurostat. Economia a scăzut în trimestrul al doilea cu 8,7% faţă de perioada similară din 2008 şi cu 1,1% faţă de primele trei luni ale anului în curs, potrivit datelor revizuite prezentate la 1 septembrie de Institutul Naţional de S
România ocupă poziţia a şasea în UE în funcţie de scăderea economică înregistrată în al doilea trimestru, de 8,7%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, ritm mult mai rapid decât al Uniunii, de 4,9%, potrivit datelor revizuite ale Eurostat.
Economia a scăzut în trimestrul al doilea cu 8,7% faţă de perioada similară din 2008 şi cu 1,1% faţă de primele trei luni ale anului în curs, potrivit datelor revizuite prezentate la 1 septembrie de Institutul Naţional de Statistică.
Datele provizorii publicate de institut pe 13 august indicau o reducere a PIB în termen reali de 8,8%, comparativ cu perioada similară din 2008, şi de 1,2% faţă de trimestrul anterior. În funcţie de aceste date, România ocupa, în clasamentul iniţial publicat de Eurostat pe 2 septembrie, locul patru în UE.
Polonia, singura pe creştere
Din cele 27 de state prezente în raportul biroului de statistică al Comisiei Europene, doar Polonia a raportat creştere economică în perioada aprilie-iunie, de 1,4%, comparativ cu intervalul similar din 2008, nivel neschimbat faţă de analiza iniţială.
Pe primele poziţii în funcţie de amploarea scăderii Produsului Intern Brut (PIB) în al doilea trimestru se plasează Lituania (20,4%), Letonia (17,3%, nivel revizuit de la 18,2%), Estonia (16,1%, faţă de 16,6% cât prevedea raportul anterior), Slovenia (9%) şi Finlanda (8,9%). Analiza iniţială nu conţinea date referitoare la ultimele două state.
Proiecţiile de scădere economică au fost îmbunătăţite pentru Belgia, Estonia, Letonia, Ungaria şi Suedia, iar estimările pentru Grecia, Olanda şi Austria au fost înrăutăţite.
Noile prognoze au fost identice cu cele anterioare în cazul Germaniei, Spaniei, Italiei, Ciprului, Poloniei, Portugaliei, Sloveniei, Slovaciei şi Marii Britanii.
În funcţie de scăderea economică din al doilea trimestru, comparativ cu primul, România ocupă locul cinci în UE, alături de Olanda şi Spania, pe locurile inferioare clasându-se Lituania (9,8%), Estonia (3,4%), Danemarca (2,6%), Finlanda (2,6%) şi Ungaria (2%).
Cele mai mari creşteri ale PIB au fost raportate de Slovacia (2,2%), Slovenia (0,7%) şi Polonia (0,5%).
Eurostat estimează că economia Uniunii a scăzut în al doilea trimestru cu 0,3%, comparativ cu primele trei luni, ritm mai accelerat decât cel de 0,2% indicat iniţial. Pentru zona euro, biroul de statistică prevede o contracţie a PIB de 0,2%, faţă de 0,1% indicat în raportul anterior.
SURSA: Mediafax