Sunt tineri, frumoși, deștepti. Dar mai presus de toate, conduc afaceri de zeci milioane de euro, negociază tranzacții care le vor umple conturile și, toate acestea, la o vârstă al cărui prefix este încă 3.
Suprinzător, numărul acestor persoane este în creștere de la an la an. Dezamăgitor pentru sexul frumos este că cei mai mulți tineri care au ajuns milionari sunt în mare parte bărbați. Excepție sunt surorile Voiculescu care la vârsta de 36 de ani, respectiv 38 de ani, dețin un imperiu cu activitate în zona media, producție și agricultură, evaluat de Capital la 600-650 milioane de euro.
Cine sunt cei mai tineri
Are 31 de ani și de mai bine de jumătate de deceniu a preluat frâiele afacerilor demarate de părinții săi. Rezultatul? Afacerile au ajuns la un rulaj de 250 de milioane de euro, grupul s-a extins, iar banii utilizați la dezvoltarea afacerilor vin din fondurile europene. Iar planurile lui nu se opresc aici. Iustin Paraschiv, căci despre el este vorba, a achiziționat anul acesta fabrica de armament de la Mizil unde are în plan să aducă producția de utiliaje agricole acolo unde, cândva, se produceau mașini de luptă. Similitudini cu Iustin Paraschiv se găsesc și la Lucian Apostolș (34 de ani) care a preluat afacerea Kosarom de la tatăl său.
It&C a dat noua generație de milionari
Un alt tânăr ambițios este Sebastian Ghiță. La numai 33 de ani, alături de Iulian Stanciu (36 de ani), a ridicat cel mai mare grup IT. Anul acesta a reușit o tranzacție record cu sud-africanii de la Naspers care au cumpărat magazinul online eMag.
Gersim Impex este unul dintre cei mai mari distribuitori de telefoane mobile din România, companie deținută de Dan Ștefănescu, un tânăr de 38 de ani, originar din Argeș. Firma sa a reușit, anul trecut, să ajună în topul primelor 25 de firme din IT din România, cu o cifră de afaceri de 58,5 milioane euro, aproape triplu față de 2010, și un profit de 2,4 milioane euro. Succesul este cu atât mai mare cu cât compania are doar 13 angajați.
Topul celor mai tineri milionari este completat de Orlando Szasz (39 de ani), care alături de fratele său Roland a pornit business-ul Renania, azi cu o cifră de afaceri de aproape 24 de milioane de euro. Nu s-au împrumutat de la bănci, nu s-au avânturat în speculații imobiliare și au renunțat multă vreme la a scoate bani din firmă și a-și face concediile, pentru că doar așa poți construi ceva durabil. Semn că înțelepciunea se cultivă la tinerețe.