Interbrand a publicat, ca în fiecare an, Top 100 cele mai mari branduri din lume, top care anul acesta este condus de Coca-Cola, brand ce valorează nu mai puţin de 70 de miliarde de dolari. Valoarea brandului Coca-Cola a crescut faţă de anul trecut cu 2%.

Coca-Cola este urmată de IBM, brand care valorează peste 64 de miliarde de dolari, valoare care a crescut cu 7%.

Pe cea de-a treia poziţie se află Microsoft (peste 60 de miliarde de dolari), urmat de Google (43 de miliarde de dolari). Este demn de remarcat faptul că valoarea brandului Google a cunoscut o creştere de 36%. De asemenea, Google ajunge de pe locul 7 în 2009 pe locul 4 în acest an.

General Electric se află pe locul 5 cu o valoare de brand de 42 de miliarde de dolari, în scădere cu 10%. Pe poziţia a şasea se află McDonald’s (peste 33 de miliarde de dolari), iar pe următoarea poziţie este Intel. Nokia a înregistrat o scădere a valorii brandului de 15%, motiv pentru care cade pe locul al optulea de pe poziţia a cincea.

Disney se află pe următoarea poziţie, pentru ca pe locul 10 în topul celor mai valoroase branduri să se poziţioneze HP, a cărui valoare a crescut cu 12%.

DETALII:
Pentru a vedea întreg topul, click aici