În 2004, Parchetul Naţional Anticorupţie trimitea în judecată 451 de persoane, dar observatorii externi subliniau faptul că era vorba, în marea lor majoritate, de cazuri simple, implicând persoane cu funcţii de execuţie. Şeful PNA, procurorul Ioan Amarie, le spunea criticilor să aibă răbdare, căci instituţia sa are în lucru 40 de dosare de mare corupţie. Până în acel moment, cazurile omului de afaceri Csibi Istvan şi al consilierului guvernamental Fănel Păvălache erau singurele care puteau fi încadrate, cu bunăvoinţă, în această categorie.
Aproape un deceniu mai târziu, în 2013, DNA trimitea în judecată un număr mai mult decât dublu de inculpaţi şi a obţinut şi peste 1.000 de condamnări definitive în dosare mai vechi. Şi, lucrul cel mai important, printre cei trimişi în faţa judecătorilor sau ajunşi deja după gratii se numără membri ai Guvernului şi Parlamentului, oameni cu funcţii importante în administraţia locală ori magistraţi.
Durata proceselor începute pe baza dosarelor DNA reprezintă, încă, o problemă a justiţiei din România. Procesul în care fostul director general al RADET Gheorghe Dabela a fost condamnat, în noiembrie 2013, la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi asociere în vederea comiterii de infracţiuni a început în ianuarie 2004, adică în urmă cu aproape zece ani. Procesul în urma căruia fostul ministru al Agriculturii Ioan Avram Mureşan a fost trimis după gratii pentru şapte ani a durat peste opt ani, iar pe rolul instanţelor mai sunt în prezent destule cazuri de corupţie care atentează la „performanţele“ de mai sus. De exemplu, dosarul „Aparatură medicală pentru penitenciare“, în care este judecat medicul Şerban Brădişteanu, împlineşte zilele acestea şapte ani. „Loteria I“, care îl are în centru pe George Copos, mai are puţin până la opt ani pe rol, la fel ca dosarul „Căprioara“ în care este inculpat preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan.
Spre comparaţie, procesul în urma căruia preşedintele Bayern München, Uli Hoeness, a fost condamnat recent la trei ani şi şase luni de închisoare pentru evaziune a durat doar patru zile. Nu înseamnă, însă, că doar judecătorii de la noi sunt responsabili pentru timpul îndelungat care trece între constatarea unei infracţiuni şi condamnarea definitivă. În unele cazuri, din diverse motive, dosarele sunt blocate cu anii în faza de urmărire penală. De exemplu, cazul pornit de la ceea ce procurorii consideră că au fost decizii ilegale luate de foştii miniştri ai economiei Adriean Videanu şi Varujan Vosganian pentru a favoriza firmele lui Ioan Niculae a fost deschis în ianuarie 2012 şi investigaţiile sunt încă în derulare.
Totuşi, conform bilanţului DNA pe anul trecut, durata medie a unei investigaţii este de o lună şi jumătate (recordul fiind de patru zile), iar în instanţă se observă, de asemenea, o creştere a rapidităţii. Cel mai scurt proces a durat trei luni, iar persoane cunoscute, ca Radu Bica, fostul vicepreşedinte al CJ Cluj, sau Ionel Spătaru, şeful OPC Braşov, au ajuns după gratii în mai puţin de un an de la trimiterea în judecată.
Şi sunt şanse ca noul Cod penal să schimbe şi mai mult lucrurile, iar condamnările venite după zece ani sau prescrierea unor fapte să devină tot mai rare.
