Site-ul de turism TripAdvisor.com a realizat un top al celor mai neplăcute experienţe pe care turiştii le-au avut în hoteluri din întreaga lume fiind strânse opt dintre cele mai terifiante relatări. Suprinzător este faptul că în rândul celor opt se află hoteluri din ţări care mizează întradevăr pe turism (Turcia) sau ţări cu pretenţii în domeniul calităţii (SUA).

Un şoarece în toaletă (Bali, Indonezia)

Un turist din statul american Oregon care a stat la Conrad Bali Restort & Spa în luna aprilie a găsit un şoarece care înota în WC. Personalul hotelului a venit să ia animalul cu întârziere şi fără să-şi ceară scuze, comportându-se de parcă nu era nimic ieşit din comun, relatează turistul.

În plus, în hotel nu mergea instalaţia de aerisire sau aerul condiţionat, peste tot fiind la fel de cald ca afară. Clientul a mai fost nemulţumit de faptul că micul dejun era prost pregătit, iar pereţii erau foarte subţiri astfel încât se auzea tot zgomotul de pe hol.

Dat afară din cameră fără avertisment (Rovinj, Croaţia)

Un turist maghiar s-a cazat chiar luna aceasta la hotelul Angelo d’Oro după ce a făcut o rezervare prin telefon. Prima noapte a fost fără probleme, dar când el şi cei din grupul din care făcea parte au revenit la hotel în seara celei de-a doua zile, au fost informaţi că au fost daţi afară din camere. Motivul consta în faptul că rezervarea era făcută doar pentru o noapte. Personalul hotelului a făcut o grămadă cu lucrurile tuturor pe jos, în zona saunei, amestecând astfel lentile de contact cu sandwich-uri şi cu lenjeria intimă a tuturor.

După scandalul de rigoare, directorul hotelului le-a oferit noaptea gratis şi i-a cazat după miezul nopţii la un alt hotel mai scump al aceluiaşi lanţ.

Cameră la demisol, murdară, fără lumină şi fără aerisire (Fethiye, Turcia)

Un cuplu britanic a fost cazat la hotelul Pink Palace, într-o cameră la demisol, cu două paturi, deşi solicitaseră un pat dublu. Au cerut schimbarea camerei şi au fost puşi într-o altă cameră cu pat dublu, dar tot la demisol, cu dezavantajul că nu aveau aer condiţionat, iar prin fereastra foarte mică nu intra lumină deloc. Nu au putut lăsat fereastra deschisă, deoarece intrau în continuu păianjeni şi gândaci din grădină. De asemenea, duşul şi toaleta erau situate extrem de aproape una de alta, iar camera nu era curată.

Referitor la mâncare, britanicii s-au speriat de faptul că personalul lăsa resturile de la micul dejun pe terasă, unde erau mai mult mâncate de păsări şi „gustate” de insecte. Apoi, oaspeţii erau invitaţi la prânz pe terasă pentru a-şi alege mâncarea din aceste resturi.

Mai erau inadvertenţe faţă de oferta iniţială. Nu exista divertisment seara, iar microbuzul care trebuia să ducă turiştii la ce plajă doreau era setat doar să-i ducă până la o anumită plajă cu taxă.

Cameră este cu fereastra spre ocean, dar oceanul este mult mai departe (Nags Head, SUA)

Un turist s-a cazat la First Colony Inn din statul North Carolina, atras de reclama care îi oferea o cameră cu vedere spre ocean. Aşteptându-se că va lăsa geamul deschis, iar briza Atlanticului urma să-i intre în cameră, turistul american s-a trezit cazat într-o pensiune aflată la mare distanţă de ocean. Întradevăr, camera era orientată spre ocean, dar între fereastră şi ocean mai era un hotel înalt şi clădirile altor trei străzi. Astfel, nu se vedea nici un ocean, deşi camera era întradevăr poziţionată spre Atlantic. Culmea este că preţul plătit a fost mai mare decât pentru o cameră cu fereastra pe partea cealaltă.

În loc de liniştea promisă, pensiunea se afla între o autostradă şi un alt drum principal. Recepţionerul i-a explicat nervos că nu contează unde este localizată pensiunea, chiar şi în inima continentului, ceea ce contează este faptul că are ferestrele spre ocean. Pe acest principiu, turistul putea să ia o cameră pe partea cealaltă a pensiunii, cu ferestrele spre Pacific.

Zgomot infernal şi duş imposibil de folosit (Kilkenny, Irlanda)

Un turist irlandez s-a cazat la Dempsey’s Bed & Breakfast din Kilkenny, în propria ţară. A nimerit fix camera de deasupra barului. Nu a putut dormi din cauza muzicii şi a gălăgiei care ţinut până la 2 noaptea. Potrivit descrierii sale, zgomotul era atât de puternic încât erau nevoiţi să ţipe unul la altul pentru a se putea înţelege. Nu a putut să adoarmă nici după 2, deoarece camera nu avea încălzire.

A fost trezit dimineaţa de bătăile în uşă ale personalului de la curăţenie, care insista că trebuie să intre pentru a da cu aspiratorul. La duş nu curgea decât un firicel de apă, iar soluţia chiuvetei a fost rapid abandonată, deoarece robinetul era blocat pe apă clocotită. Pentru această experienţă de neuitat a plătit 130 euro/noapte. A doua noapte s-a cazat la un hotel decent din apropiere, pentru 120 euro/noapte.

Hotelul care duce lipsă de orice, chiar şi de apă (El Carmen, Panama)

O turistă din Mexic a avut în plan un weekend romantic cu prietenul ei. Dar a ajuns la hotelul Baru Lodge (în fapt, o casă transformată de proprietari în hotel). Problemele au apărut chiar înainte de a ajunge la hotel, deoarece nu avea nicio siglă şi nu figura pe nicio hartă, iar adresa era greşită. Noaptea nu a putut dormi din cauza faptului că hotelul se află pe o stradă intens circulată, iar şoferii din Panama claxonează tot timpul, chiar şi noaptea, mai ales că se formau ambuteiaje chiar în intersecţia din faţa hotelului.

Dimineaţa a fost trezită de prima rază de soare, deoarece o fereastră nu avea perdele. Orice a cerut de la recepţie, răspunsul a fost „nu”. Nu erau perne în plus, pături în plus, prosoape în plus (la baie era unul singur), uscător de păr, fier de călcat. Nu s-a putut debloca telefonul, de pe care se puteau efectua doar apeluri locale.

La cazare au primit un pahar cu apă, invocându-se faptul că temporar nu merge apa. Întradevăr, apa nu curgea, dar de câte ori au solicitat apă, li s-a spus că nu se poate, deoarece singura cameră în care era o chiuvetă cu apă funcţională era încuiată.

S-a prăbuşit acoperişul în toiul nopţii, pe o ploaie torenţială (New York, SUA)

Cea mai neagră experienţă dintre toate a trăit-o un american dn California, în vizită pe Coasta de Est. Cazat la The Marcel at Gramercy din New York, a avut parte de o ploaie torenţială. Totul ar fi fost în ordine dacă ploaia rămânea afară, dar acoperişul a căzut, iar una dintre prăbuşiri a fost chiar în camera sa, în timp ce el dormea. Hotelul a fost inundat, astfel încât toţi turiştii au fugit afară, în miez de noapte, în pijamale.

Până dimineaţa, hotelul a fost inundat. El a mai acuzat personalul nepoliticos şi plictisit care l-a întâmpinat, precum şi faptul că a fost nevoit să-şi care singur bagajele.

Hoteluri din România care au dat bătăi de cap turiştilor străini

În selecţia făcută de TripAdvisor.com nu se află hoteluri din România, deşi sunt destui turişti care au ce povesti. La o privire în detaliu prin toate hotelurile româneşti aflate pe site-ul menţionat, am selectat cele cu punctajul cel mai slab şi cu cele mai multe referiri negative.

Împăratul Romanilor, Sibiu

Primul clasat este hotelul Împăratul Romanilor, care a primit nouă calificative 2/5 şi două calificative 1/5 la punctajul general, dintr-un total de 19 relatări. Turiştii străini cazaţi aici s-au plâns de gălăgia creată de nunţile care au loc în fiecare weekend, de personalul prost-crescut, care nu vorbeşte engleza, de faptul că mobila este o tentativă ieftină de copiere a mobilierului de artă, de mâncarea plină de grăsime şi de lipsa aerului condiţionat.

Hotel Dalin, Bucureşti

Acest hotel a primit două calificative 2/5 şi trei calificative 1/5 dintr-un total de 15 relatări. Cele negative vizează faptul că hotelul este mai mult gol, aproapte toţi fluturaşii cu informaţii sunt reclame la servicii tip escort, designul este în stilul anilor 1950, solicitarea de reparaţie a unui seif din cameră nu a fost soluţionată, personalul exercită mai multe funcţii, nu există fier de călcat, decât un serviciu care se plăteşte şi care nu a fost disponibil la solicitarea unui turist, decoraţiunile de Crăciun erau în exces, apa caldă lipsea, camerele nu se curăţau dacă turisul nu lăsa la recepţie cartela de acces, barul şi restaurantul se închideau la ora 21, iar turiştii sunt trimişi să mănânce în oraş. Mai există plângeri referitoare la instalaţia de duş, fumul de tutun din hol.

Hotel Ambasador, Bucureşti

Acest hotel vechi are cel mai mare număr de număr de puncte de cea mai joasă categorie dintre toate hotelurile din România: cinci calificative 1/5 din totalul de şapte. Trebuie menţionat faptul că nu există nicio relatare de 2/5 puncte.

Principalele plângeri din descrierile turiştilor sunt legate de designul neschimbat din perioada comunistă, de televizorul stricat, de timpul îndelungat scurs până la încălzirea apei, de mucegaiul pe perdelele de duş, de faptul că spaţiul balconului era practic ocupat de aerul condiţionat, de preţurile mari de la mini-bar, de faptul că mâncarea de la micul dejun se termină rapid, de lipsa accesului la Internet, de mânerele defecte de la ferestre, de lipsa izolării fonice şi de personalul care nu vorbeşte limbi străine.

TripAdvisor, un site de referinţă în domeniul turismului

TripAdvisor.com conţine peste 20 de milioane de relatări de la 400.000 de hoteluri din toată lumea. Site-ul este unul de referinţă în domeniu, având circa 32 milioane de vizitatori unici pe lună. Mai conţine descrieri de restaurante, atracţii turistice, idei de vacanţă şi ghiduri de călătorie.

Oricine îşi poate face cont şi poate relata povesti propriile experienţe, chiar posta poze, accesul fiind gratuit.