Cele 11 centre comerciale de tip mall din Bucureşti au un număr total de 1.738 de magazine şi beneficiază de 16.550 de locuri de parcare, potrivit unui calcul realizat de Capital pe baza datelor centralizate de DTZ Echinox.
Chiar dacă Sun Plaza este mallul cu cea mai mare suprafaţă de vânzare din Bucureşti şi din România (82.000 mp), centrul comercial nu ocupă decât locul trei într-un top care vizează numărul de magazine disponibile. Prima poziţie este ocupată, la egalitate, de Băneasa Shopping City şi AFI Palace Cotroceni, fiecare cu câte 250 de unităţi comerciale.
Chiar dacă mallurile bucureştene au la dispoziţie un număr mare de magazine, asta nu înseamnă că toate acestea sunt şi închiriate. Totuşi, în mallurile mari rata de ocupare ajunge la peste 95%.
„Ţinând cont de nivelul livrărilor extrem de scăzut (54.000 mp) şi de nevoia retailerilor de a se extinde, anul acesta rata de neocupare a urmat un trend descendent, atât în Bucureşti, cât şi în ţară. Proiectele dominante din Bucureşti şi din ţară înregistrează o rată de neocupare situată sub 5%, în timp ce proiectele secundare înregistrează o rată de neocupare de 25 – 30%. Cu toate acestea, proiectele secundare care nu sunt în competiţie cu un proiect dominant înregistrează o rată de neocupare situată sub 10%“, a declarat Mihaela Gălăţanu, Research Specialist în cadrul companiei de consultanţă imobiliară DTZ Echinox.
În primăvara anului viitor, numărul de magazine în care bucureştenii pot face cumpărături se va mări cu încă 200 odată cu deschiderea noul centru comercial Mega Mall, care se construieşte în locul fostei fabrici Electroaparataj. Din 2016, odată cu lansarea ParkLake, aflat în construcţie în locul fostei baze sportive Spartac din Titan, numărul acestora va creşte cu alte 200 de unităţi.
Dezvoltatorii celor 11 malluri din Bucureşti au construit 16.550 de locuri de parcare, ceea ce înseamnă câte un loc la fiecare 72 de maşini îmnatriculate în Capitală. AFI Palace Cotroceni pune la dispoziţia cumpărătorilor cele mai multe locuri de parcare, adică 2.500, urmat de Băneasa Shopping City, Sun Plaza şi Plaza Romania, care dispune fiecare de câte 2.000 de locuri. Cele două centre comerciale mari aflate în construcţie în acest moment vor mai suplimenta acest număr cu încă 4.900 de locuri.