Proprietarii celor mai mari zece ansambluri rezidenţiale din Bucureşti şi împrejurimi se aşteaptă ca anul acesta să vândă în total circa 1.600 de locuinţe, cu 33% peste rezultatul din 2015, după ce în primul semestru al acestui an au vândut circa 700 de proprietăţi rezidenţiale.
Prognozele celor zece investitori sunt optimiste în contextul în care în prima jumătate a anului şi-au realizat doar 43% din ţinta de vânzări pentru 2016, iar partea a doua a anului stă sub spectrul restrângerii accesului la creditare prin majorarea avansului la creditele ipotecare clasice şi cu programul Prima Casă aflat pe final de drum.
Cele mai mari zece ansambluri rezidenţiale din Bucureşti şi împrejurimi, care au construite în total 8.271 de locuinţe, au încasat anul trecut din vânzările de apartamente 75 mil. euro, echivalentul a 1.200 de locuinţe. Marii dezvoltatori au vândut un volum similar cu celui din 2014, însă au încasat cu 36% mai mult, o posibilă explicaţie fiind creşterea preţului. Interesant este că în 2015 doar trei proiecte au fost pe profit, după ce cu un an înainte cinci dintre acestea erau profitabile.
Preţul mediu de vânzare al acestor unităţi s-a plasat în jurul valorii de 62.500 de euro şi o mare parte din aceste unităţi locative au fost vândute prin „Prima Casă“. Discuţiile legate de legea dării în plată au condus la o explozie a cererii de credite subvenţionate de stat. În primele cinci luni ale anului, băncile au acordat 13.100 de credite Prima Casă în valoare de 533 mil. euro, cu 77% peste volumul din aceeaşi perioadă a anului trecut şi mai mult decât dublu faţă de cel din 2014.
Ierarhia marilor cartiere s-a modificat faţă de cea de anul trecut, după ce apartamentele din Rose Garden şi Confort City au fost lichidate. În locul lor au intrat complexele Upground şi Ibiza Sol. Ca în fiecare an, din analiza Capital au fost excluse ansamblurile rezidenţiale de genul Militari Residence (5.000 de locuinţe), Confort Urban (1.500 de locuinţe) sau Cartierul Latin (1.000 de locuinţe), deoarece vând apartamente prin intermediul unor persoane fizice autorizate.
Rulaj mare
De departe, clasamentul Capital este dominat de doi jucători care dezvoltă apartamente croite după programul Prima Casă. Dacă ansamblul Cosmopolis din Ştefăneştii de Jos a înregistrat anul trecut cel mai mare rulaj, proiectul Greenfield din Pădurea Băneasa a obţinut cele mai mari încasări.
Familia Buyukhanli, care gestionează dezvoltarea Cosmopolis, a vândut anul trecut 474 de locuinţe, cu 34% mai multe decât un an mai devreme, la un preţ mediu de 43.200 euro. Totodată, dezvoltatorul a trecut de la pierderi la un profit de circa 2 mil. euro. Până la începutul lunii trecute, turcii au mai vândut 194 de locuinţe şi plănuiesc să atingă un volum de 480 de unităţi înstrăinate până la final de an. Tot până la sfârşitul anului, vor mai fi terminate alte 500 de apartamente şi vile care vor duce cartierul la peste 2.600 de locuinţe. Investitorul şi-a propus să finalizeze în această vară şi un centru comercial în cadrul complexului.
De cealaltă parte, Impact Developer & Contractor a vândut anul trecut 374 de apartamente în cadrul Greenfield, pentru care a încasat circa 23 mil. euro. Compania a vândut 34 de unităţi din fondul locativ vechi, construit înainte de intrarea omului de afaceri Gheorghe Iaciu în acţionariat, şi 340 de apartamente din ansamblul Salcâmilor, început în 2014 ca parte a aceluiaşi proiect. În primele cinci luni ale acestui an, investitorul a mai semnat 320 de rezervări şi contracte, care duc procentul de contractare a ansamblului Salcâmilor la 71%. În ultimii doi ani, noua echipă a Impact a construit 924 de apartamente, grupate în 35 de blocuri. În prezent sunt demarate lucrările la ansamblul Platanilor, care va avea până în primăvara anului viitor 21 de blocuri cu 476 de apartamente. Ţinta dezvoltatorului este să încheie anul cu 772 de apartamente vândute. Impact a încheiat anul trecut cu o pierdere de 1 mil. euro, după ce în 2014 înregistrase profit. Reprezentanţii companiei au explicat pentru Capital că, anul trecut, Impact a constituit provizioane adiţionale în valoare de 3,8 mil. euro pentru un litigiu cu ANAF soluţionat în acest an, când firma a reluat provizionul şi a marcat din nou profit.
Repuse pe piaţă
Omul de afaceri grec Ioannis Papalekas a oprit vânzarea apartamentelor din ansamblul Upground Towers în timpul crizei, după ce înstrăinase aproape un sfert din cele 571 de apartamente construite, în principal către partenerii săi. În ultimii ani, strategia investitorului a fost închirierea pachetului de locuinţe rămase. Antreprenorul încasează anual circa 1,5 mil. euro de pe urma a 201 apartamente închiriate, însă din trimestrul al doilea al anului trecut a reluat procesul de vânzare. Astfel, din mai şi până în decembrie anul trecut, omul de afaceri a vândut 14 apartamente din Upground cu un preţ mediu de 129.400 euro pe unitate.
Preocuparea din ultimii ani a turcilor de la Anchor Grup a fost lichidarea stocului de apartamente construite în InCity în vârful bulei imobiliare şi puse pe piaţă la începutul crizei. Anul trecut, investitorul a mai vândut 20 de unităţi din complex şi, după şase ani, se apropie de epuizarea celor 373 de apartamente disponibile. Entuziasmul din piaţă a motivat dezvoltatorul să finalizeze şi ultimul bloc din InCity, rămas nefinisat pe perioada crizei. Până în toamnă, compania vrea să livreze încă 129 de apartamente în acest bloc, din care până acum a precontractat 21 de unităţi.
Ultimul calup
Şi spaniolii de la Hercesa au ajuns la epuizarea locuinţe construite în cadrul proiectul Vivenda din Titan, după ce în primul semestru din 2015 au vândut ultimele 34 de apartamente. Afacerile de 3,3 mil. euro raportate de dezvoltator includ şi banii încasaţi de pe urma boxelor şi a locurilor de parcare vândute odată cu apartamentele. Dezvoltatorul a început construcţia unei noi etape din acest complex, care va cuprinde două blocuri cu câte 66 de apartamente fiecare. Hercesa a semnat deja antecontracte pentru 68% din noile unităţi, care vor fi livrate în 2017. Compania intenţionează să epuizeze întregul stoc de apartamente înainte de finalizarea lor. În privinţa profitului de 7,7 mil. euro raportat de Hercesa pentru 2015, Oana Predescu, directorul financiar al companiei, spune că s-au înregistrat şi venituri care nu fac parte din cifra de afaceri, care influenţează profitul contabil.
Adval Asset Management, companie care administrează proprietăţile moştenitorilor lui Dinu Patriciu, a mai vândut anul trecut 52 de apartamente, 30 de parcări subterane, zece parcări supraterane şi şase boxe în ansamblul New Town din Dristor, ajungând la un grad de vânzare de 85%. Administratorul a închiriat şi 15 apartamente şi 64 de boxe.
„În primul semestru am vândut 35 de apartamente. Avem vândute peste 90% din apartamentele din complex. Am oprit închirierile, iar apartamentele ocupate cu chirie sunt scoase la vânzare când se eliberează. Închiriem doar parcări pentru cumpărătorii care nu mai au suficiente fonduri şi pentru achiziţia locului pentru maşină“, menţionează Iulian Vasile, directorul de vânzări al complexului. Ţinta acestuia este atingerea unui volum de 60 de apartamente vândute până la final de an.
La bancă
Clasamentul Capital include şi trei ansambluri rezidenţiale aflate în insolvenţă sau preluate de bancă în contul datoriilor, care au vândut anul trecut de 14 mil. euro. Din Asmita Gardens, cel mai mare dintre acestea – preluat de Alpha Bank în aprilie anul trecut, s-au vândut 60 de apartamente în 2015 şi în primele cinci luni din acest an alte 40 de unităţi, care au adus băncii 4,5 mil. euro. Până la finalul anului, ţinta de vânzări este de 90 de apartamente.
Un ritm similar se înregistrează şi în cazul Doamna Ghica Plaza, aflat tot în portofoliul Alpha Bank. Aici au fost vândut 63 de apartamente în 2015. Primul semestru al acestui an s-a încheiat cu 34 de apartamente vândute, în valoare de 2,6 mil. euro, potrivit reprezentanţilor băncii, iar planul prevede înstrăinarea a 65 de locuinţe până la final de an.
În privinţa ansamblului Ibiza Sol din Pipera, aflat în insolvenţă cu Alpha Bank şi Raiffeisen Bank ca principali creditori, rezultatele arată vânzarea a 37 de unităţi în 2015. Până în luna mai a a acestui an au mai fost vândute alte 28 de apartamente în valoare de aproape 3,5 mil. euro, iar ţinta este de 70 de locuinţe vândute în 2016.
Rămâne de văzut dacă planurile marilor dezvoltatori vor fi afectate de turbulenţele din sistemul bancar şi cui vor reuşi să vândă miile de apartamente care urmează a fi terminate anul acesta.
CONSTRUCŢIE Piaţa rezidenţială a luat avânt în 2015 odată cu livrarea a peste 11.000 de locuinţe, nivel record pentru ultimul deceniu
14.000 de locuinţe trebuie finalizate în acest an în Bucureşti şi împrejurimi, cu 25% peste rezultatul din 2015 şi cea mai mare cifră din istoria pieţei rezidenţiale moderne