Care este meseria unde există cel mai mare riscul de a-ţi pierde viaţa? Fără îndoială, aceea de pescar, cu o rată a cazurilor mortale de peste opt ori mai mare decât în cazul poliţiştilor. Topul în care muncitorii forestieri se află pe locul doi a fost publicat de Bloomberg pe baza unor date centralizate de departamentul de resort al SUA şi care acoperă şapte ani până în 2013. Să îţi pierzi viaţa pe mare, strivit de copaci sau tăiat de fierăstrău are o probabilitate mai mare şi decât cea a incidentelor aviatice, piloţii aerieni fiind abia a treia meserie ca periculozitate în America.
Numai gunoier să nu fii
Minerii, muncitorii din oţelării şi lucrătorii din construcţii care montează învelitorile se regăsesc pe locurile 4-6 într-un top în care, surprinzător, gunoierii au a şaptea rată a decesului la locul de muncă. Cei care se ocupă cu colectarea gunoiul au o probabilitate de a muri mai mare de trei ori decât atleţii, electricienii, pompierii, sudorii şi agenţii de pază. Muncitorii în agricultură şi şoferii se află pe poziţiile opt şi nouă în topul profesiilor care îţi pot aduce moartea.
Stai la birou, deci nu eşti în pericol
Care sunt, totuşi, slujbele mai puţin riscante? Răspunsul statisticii este simplu: cel asociat muncii la birou. Profesioniştii din finanţe şi alte locuri de muncă de office se află pe ultimul loc în acest top al periculozităţii meseriilor. Lucrul în administraţie sau în domeniul servirii mâncării sunt iarăşi meserii care este puţin probabil să îţi aducă moartea, depăşind în siguranţă slujbe de casier, manager, arhitect sau în domeniul îngrijirii personale.
Eşti şofer de taxi? Atenţie la răufăcători!
Moartea îţi este adusă la muncă mai degrabă de accidente decât de oameni care îţi vor răul. Care sunt totuşi profesiile unde există riscul să fi victima unei omucideri? În primul rând cea de şofer şi, cu precădere, cea de şofer de taxi. Riscul este aici mai mare şi decât în cazul poliţiştilor şi al agenţilor de pază. În America unde există jafuri armate, chiar şi un loc de muncă de vânzător în retail se poate dovedi fatal. Rata omuciderilor este a cincea la această categorie, care este urmată de managerii din domeniul imobiliar, de mecanici şi de muncitorii din agricultură. Şi aici, avem o veste proastă pentru pescari. Ei se află pe locul nouă inclusiv la riscul de a li se pune capăt vieţii de către un alt om.