SUA va fi finantata prin emisiune de obligatiuni municipale. De altfel, toata infrastructura Statelor Unite a fost finantata din aceste instrumente financiare. In Romania, aceasta forma de finantare alternativa nu este foarte utilizata, si nu pentru ca nu ar exista cumparatori. Piata obligatiunilor municipale va ajunge la finele acestui an, potrivit estimarilor specialistilor, la circa 700 de miliarde de lei, dezvoltarea sa nefiind afectata de schimbarile electorale. "In anul 2003, fata de anul
SUA va fi finantata prin emisiune de obligatiuni municipale. De altfel, toata infrastructura Statelor Unite a fost finantata din aceste instrumente financiare. In Romania, aceasta forma de finantare alternativa nu este foarte utilizata, si nu pentru ca nu ar exista cumparatori. Piata obligatiunilor municipale va ajunge la finele acestui an, potrivit estimarilor specialistilor, la circa 700 de miliarde de lei, dezvoltarea sa nefiind afectata de schimbarile electorale. „In anul 2003, fata de anul precedent, piata obligatiunilor municipale a crescut ca numar de emisiuni, cu peste 50 la suta, iar ca valoare cu peste 280 la suta. In primele cinci luni din acest an, s-au depasit ca valoare emisiunile lansate in tot anul 2002”, a declarat Viorel Udma, presedintele VMB Partners, una din societatile-consultant pentru emiterea de obligatiuni de catre primarii. Mai mult, 2004 a fost anul in care a aparut primul fond de investitii specializat in obligatiuni municipale, Orizont, fond la care persoanele fizice pot opta sa-si plaseze banii pentru ca acestia sa fie apoi investiti in obligatiuni. Atractia principala a obligatiunilor municipale o constituie in primul rand dobanda oferita. In conditiile in care nici o obligatiune nu coboara in momentul actual dobanda sub 20%, ele se vand foarte bine. Concurenta este atat de mare, incat majoritatea obligatiunilor au practic randamentul maxim de 22%. Exceptie fac obligatiunile Arad cu maturitate de trei ani, cu o dobanda fixa de 14%. In momentul lansarii, piata dobanzilor era in scadere accentuata si o dobanda fixa ar fi oferit o foarte buna protectie. Faptul ca in acest an dobanzile au fost ridicate a generat pentru obligatiunile Arad un randament net inferior fata de cel oferit de celelalte obligatiuni de pe piata. Ramane de vazut daca pana la finalul emisiunii dobanzile vor cobori atat de mult incat sa permita recuperarea profitului scontat initial. Septimiu Stoica a explicat acest apetit in crestere pentru obligatiuni al investitorilor, prin schimbarea conditiilor economice si o mult mai mare predictibilitate a evolutiei cursului de schimb, dar a enumerat si cateva riscuri: lipsa unei curbe extinse a randamentelor pentru titluri de stat, cu o maturitate de trei si chiar cinci ani, precum si lipsa unei agentii de rating pentru municipalitatile emitente. In curand insa va aparea si o agentie de rating, iar reprezentantul Bursei se gandeste ca ar fi utile o serie de facilitati fiscale pentru aceasta categorie de investitori, care ar putea merge chiar pana la deductibilitatea integrala a valorii investite.
Topul obligatiunilor municipale (randament)
Zalau, Alba Iulia, Aiud, 22%
Timisoara, Campulung Muscel, Deva, Lugoj, Arad, Targu Ocna, Targu Mures II, Sebes, Bistrita 21,70%
Breaza 21,25%
Predeal, Targu Mures, 21%
Bacau, Slobozia, Oradea 20,98%
Giurgiu, Cluj-Napoca II 20,5%
Arad 14%*
* (dobanda fixa pe 3 ani) Cei care au pariat pe dobanda fixa, mizand pe scaderea accentuata a dobanzilor, se pare ca au avut pana in acest moment de pierdut