Primii cinci retaileri din topul privind vânzările la nivel naţional în 2012 deţin 30% din piaţă, a arătat, joi, Daniela Bădilă, director Direcţia Bunuri de Consum, din cadrul Consiliului Concurenţei.
Astfel, pe primul loc în top se află Kaufland, urmat de Carrefour, Metro, Selgros, Lidl, Real, Profi, Penny & XXL, Auchan, Mega Image, Cora şi Billa.
Daniela Bădilă a spus că în România situaţia este încă favorabilă comerţului de tip tradiţional, care în 2011 deţine o cotă de 51%, faţă de 52% în 2010, şi că există o tendinţa de scădere a comerţului de tip tradiţional în detrimentul comerţului modern, însă scăderea nu este foarte accentuată.
La nivel de Bucureşti, lucrurile stau cu totul altfel, ponderea comerţului tradiţional este mai mică, având doar 24% în 2011, faţă de 27% în 2010, şi că se manifestă o tendinţă de scădere a comerţului tradiţional.
Daniela Bădilă a mai afirmat că în perioada 2010-2013 au avut loc şase operaţiuni de concentrare pe piaţa de retail alimentar, din care cinci autorizate fără condiţii, iar una este în curs, preluarea Real de către Auchan. AGERPRES