Conform studiului WWF, Carrefour se afă în topul retailerilor după performanţa de mediu. Profi şi Kaufland se află pe ultimele locuri în acest top.
Dacă anul trecut nici o companie din cele 10 nu a reușit să obțină 50% din scorul maxim, anul acesta o companie din cele 12 a reuşit să treacă acest prag. De asemenea, 9 din cei 10 retaileri analizaţi în 2012 au obţinut un scor mai bun în medie cu 4.5%.
Procentul cel mai mare din scorul total fost obţinut de Carrefour (50.35%), urmat de Penny Market (47.14%), Mega Image (39.64%), Cora (24.16%), Auchan (21.42), Selgros (20.23%), Billa (19.64%), Real (19.64%), Metro (19.16%), Lidl (18.09%), Kaufland (16.3%) si Profi (9.76%).
Studiul Retailer Scorecard urmărește performanța retailerilor în 6 sectoare cheie: pește, lapte dulce, legume și fructe, hârtie de unica folosinta, detergenți și politici de mediu. Cele două instrumente de cercetare utilizate au fost fișa de observație, completată de reprezentanții WWF-România în magazine și chestionarul completat de reprezentantii companiilor, la solicitarea WWF. Scorul total din raport reprezintă suma scorurilor obținute prin fiecare instrument de colectare.
În ce privește transparenţa şi credibilitatea, rezultatele sunt similare cu cele de anul trecut, numai 3 dintre cei 12 retaileri alegând să răspundă la chestionar trimis de WWF. Apoi, chiar dacă reprezentanții retailerilor au făcut referire la proceduri și politici de mediu, am remarcat diferenţe considerabile între rezultatele din fişa de observaţie şi cele din chestionar. Deși există politici de mediu la nivel teoretic, acestea nu sunt pe deplin implementate în magazine, deci nu ajung la consumatori.