Tornado Technology anunţă astăzi semnarea parteneriatului cu Ipoque, unul dintre cei mai importanţi furnizori de tehnologie DPI, soluţii pentru gestionarea traficului pe Internet şi analiza acestuia.
Aplicaţia DPI Ipoque detectează toate protocoalele relevante şi aplicaţiile prezente în reţelele de astăzi, inclusiv de tip criptat şi protocoale proprietare, cum ar fi partajarea de fişiere peer-to-peer (P2P), mesagerie instant (IM), Voice over IP (VoIP ), tunneling, streaming audio şi video, precum şi multe alte aplicaţii deja existente.
Echipamentul de Management de trafic Ipoque PRX oferă operatorilor de reţea şi furnizorilor de servicii de internet posibilitatea să monitorizeze în mod eficient, să optimizeze, să limiteze şi să controleze accesul la aplicaţiile de reţea per-abonat. Funcţionalitatea QoS (Quality of Service) permite prioritizarea şi optimizarea traficului în reţea pentru a asigura cea mai mare satisfacţie a abonatului şi protecţie eficientă a infrastructurii operatorului respectiv.
Colaborarea dintre cele două companii îşi propune creşterea acoperirii pieţei de distribuţie din România şi extinderea accesibilităţii soluţiilor şi tehnologiilor Ipoque direct pentru parteneri şi indirect pentru utilizatorul final.
„Piaţa de profil a cunoscut o creştere deosebită în ultimile luni, iar Tornado Technology îşi va continua politica de a dezvolta parteneriate cu cei mai importanţi furnizori de soluţii networking şi securitate IT. Parteneriatul cu Ipoque este unul foarte important pentru noi, Ipoque fiind un brand care ne completează portofoliul”, declară George Florea, General Manager Tornado Technology.
Întreaga gamă de soluţii Ipoque va fi disponibilă prin reţeaua de parteneri Tornado Technology.