Grupul japonez Toshiba intenţionează să facă o ofertă de peste 500 miliarde yeni (3,8 miliarde euro) pentru cumpărarea unităţii de echipamente de distribuţie şi transmisie a companiei nucleare franceze Areva, controlată de stat.
Areva, controlată în proporţie de 91% de stat, vrea să vândă divizia în cadrul unui program amplu de finanţare, care include şi o majorare de capital. Compania anticipează că programul va fi finalizat până la sfârşitul acestui an.
Grupurile Alstom şi Schneider şi-au anunţat, în luna iulie, intenţia de a achiziţiona împreună divizia de echipamente de distribuţie şi transmisie a Areva. De asemenea, General Electric şi fondurile de investiţii Apollo şi CVC discută, încă, termenii unei eventuale asocieri în vederea propunerii unei oferte pentru activele companiei franceze. Alt grup interesat de unitatea Areva este Axa Private Equity.
SURSA: Mediafax