Pentru că este conceput exact ca un magazin, clienții pot vizita diferite zone din “Places” prin care obțin acces la conținutul oferit de o varietate de parteneri, iar experiența de utilizator și selectarea conținutului și a serviciilor corespunde produselor utilizatorilor.
Toshiba Places este o platformă de tip cloud, accesibilă prin browserul standard al computerului, sau prin interfața de utilizator specifică televizoarelor. În plus față de Music Place, care a fost lansat în luna ianuarie 2011 pentru PC-uri, utilizatorii pot beneficia de o varietate de conținut și servicii precum Video Place, News Place, Game Place, App Place și Services Place, toate acestea printr-o singură accesare a platformei. Toshiba Places va fi disponibilă începând din luna aprilie 2011 într-un număr tot mai mare de țări europene și pentru un număr în creștere de categorii de produse.
Accesul la Toshiba Places nu este limitat doar pentru utilizatorii de produse Toshiba, ci este accesibil tuturor. Odată cu începutul lansării, Toshiba Places va include următoarele categorii:
Video Place (pentru TV și PC): Accesul la servicii Video on Demand pe bază de abonament Pay-Per-View. Partenerii acestui serviciu sunt Acetrax, Viewster, Woomi, Box Office 365, Hit Entertainment, la care se adaugă titluri din portofoliul Turner Broadcasting Group precum Cartoon Network, Boomerang și Boing.
Music Place (pentru TV și PC): Descărcarea și streaming-ul de muzică. Susținut de 7digital pentru PC, acum serviciul va oferi și Internet Radio prin ComFM și portal podcast pentru TV.
Social Place(pentru TV și PC): Utilizatorii pot să încarce clipurile video și fotografiile și să le partajeze ușor cu prietenii și familia. Susținut de Flickr și Dailymotion.
News Place (pentru TV): Acces la știri, sport și alte servicii informative. Printre parteneri enumerăm L’Équipe, Pages Jaunes, dar și mulți alții.
TV Place (pentru TV): Acces la ghidurile TV și servicii de vizionare online a show-urilor TV, su sprijinul BBC iPlayer în Marea Britanie și NRJ în Franța.
Game Place (pentru PC): Jocuri care pot fi descărcate sau jucate online. Cu susținerea Wildtangent.
App Place (pentru PC): Se pot achiziționa și descărca aplicații în Toshiba Online store.
Services Place (pentru PC): Se pot achiziționa garanții extinse și în diferite grade de complexitate, servicii de recuperare a datelor și multe altele prin intermediul magazinului online Toshiba.
“În cazul PC-ului, utilizatorii sunt obișnuiți cu mediul Web și caută tot mai mult soluții pentru recomandarea conținutului de calitate. Deci, am oferit o experiență bazată pe Web, cu soluții de navigare și look similare browsing-ului online și autentificare unică pentru toate categoriile susținute de platformă. Pentru televizor, povestea se schimbă puțin, pentru că navigarea se face prin intermediul telecomenzii. Utilizatorii care accesează Toshiba Places prin produse diferite vor descoperi asemănările și comoditatea interacțiunii printr-o singură autentificare, dar și posibilitatea de a accesa același conținut prin dispozitive diferite,”a declarat Thomas Teckentrup, General Manager Software and Services, Toshiba Europe.
Toshiba intenționează să extindă Toshiba Places pe perioada anului 2011 prin lărgirea cercului de accesibilitate în mai multe țări, prin integrarea serviciului Toshiba Places în mai multe categorii de produse și prin adăugarea unor noi categorii Places (de exemplu pentru partajarea conținutului prin principalele rețele de socializare și prin stocarea tip cloud).
În cazul televizoarelor, Toshiba Places va evolua într-un hub central care va îngloba transmisiunile TV, internetul de bandă largă și rețelele locale pentru oferirea unei experiențe bazată pe conținut. În viitor, noua generație de aplicații va permite o interacțiune mai amplă și partajarea experiențelor între mai multe categorii de produse oferite de Toshiba.