Tot ce trebuie să ştii despre condusul pe timp de iarnă

Iarna începe încet să îşi intre în drepturi, iar în curând toate drumurile vor fi acoperite de zăpadă. Pentru a evita un accident grav iarna aceasta şoferii mai puţin experimentaţi ar trebui să ţină cont de sfaturile de mai jos.

Pe timp de iarnă au loc foarte multe accidente deoarece şoferi amatori au impresia că sunt piloţi de teste pe zăpadă. Majoritatea accidentelor rutiere din timpul iernii se petrec din cauza neadaptării vehiculului, respectiv a anvelopelor la un drum de iarnă care poate fi umed, cu zăpadă sau gheaţă.
În condiţii de iarnă, distanţa între vehicule şi  modalitatea de frânare sunt diferite. Fii atent la drum şi păstrează o distanţă mai mare între tine şi celelalte maşini. Pentru o mai mare siguranţă, în condiţii de iarnă, experţii recomandă să măreşti această distanţă de 3,5 ori.
Pentru a evita pierderea controlului pe drumurile alunecoase, atunci când iei virajele încetineşte în linie dreaptă, înainte de viraj. Menţine o viteză scăzută, dar constantă în curbă, pentru a nu pierde controlul maşinii. Nu frâna. Aşteaptă până când să ieşi din viraj pentru a aceelera din nou.
Pentru a prelua controlul atunci când derapează roţile din faţă, încetineşti ridicând piciorul de pe acceleraţie. Dacă este necesar, apeşi uşor frâna. Dacă pierzi controlul roţilor din spate (dar ai în continuare controlul roţilor din faţă), la o maşină cu tracţiune pe faţă, accelerezi uşor pentru a recăpăta controlul. În cazul maşinilor cu tracţiune pe spate, ridici uşor piciorul de pe acceleraţie până când simţi că roţile din spate şi-au recăpătat controlul. Apoi, accelerezi uşor pentru a menţine viteza. În niciun caz nu ar trebui să frânezi, acest lucru determină dezechilibrul axei spate.
Sistemul de frânare anti-blocare (ABS) te ajută să opreşti maşina în condiţii de siguranţă, fără riscul de a bloca roţile şi a pierde controlul. Sistemul de control al tracţiunii (TCS) te ajută să previi patinarea roţilor pe suprafeţele alunecoase, iar sistemul electronic de control al stabilităţii (ESC) să reduci la minim patinarea roţilor.
Pregăteşte-ţi maşina de iarnă
Fii sigur că ai maşina echipată pentru iarnă cu trusă de prim ajutor, lanţuri, roată de rezervă umflată şi haine călduroase. Nu uita să ai la tine triunghiul reflectorizant şi o vestă fluorescentă. Rezervorul cu lichid pentru curăţarea geamurilor trebuie să fie plin, bateria încarcată şi uleiul potrivit pentru motorul tău. Asigură-te că instalaţia de dezaburire şi sistemul de încălzire funcţionează.

Anvelopa de iarnă reprezintă singurul contact al vehiculului cu solul. Aceasta suprafaţă de contact nu este mai mare decât o palmă. Deoarece anvelopele reprezintă singura suprafaţă de contact cu solul acoperit cu gheaţă şi zăpadă, alege cele mai potrivite anvelope de iarnă.   Anvelopele pierd presiune la scăderea temperaturii. Verifică presiunea roţilor după primul îngheţ şi apoi lunar, pe toată perioada iernii.
<iframe width="640" height="360" src="//www.youtube.com/embed/xj6ytY_A6Co" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>