Dacia este cea mai populară marcă de automobile din România, care are un succes tot mai mare şi în Europa, poziţia de lider îi este însă ameninţată de constructori de tradiţie, care lansează modele performante şi accesibile
Anul 2015 se anunţă a fi unul dificil pentru marca autohtonă Dacia. După ce anul trecut constructorul de la Mioveni a înregistrat cea mai bună performanţă comercială din istoria sa, livrând peste 500.000 de maşini, anul acesta concurenţa intenţionează să fure din cota de piaţă a Dacia, cu modele apropiate ca preţ. Cel mai popular model Dacia este Logan berlină, care are un preţ de pornire de 7.000 de euro, dar care poate ajunge la 11.500 euro în cazul versiunii Laureate. Anul trecut, Dacia a livrat 11.300 de unităţi Logan, ceea ce înseamnă aproximativ 38% din vânzările totale. Duster ocupă a doua treaptă a podiumului, cu 6.134 unităţi vândute. Sandero se plasează pe locul al treilea în clasamentul pe modele, cu aproape 5.000 de unități. În iunie 2014, oferta Logan s-a îmbogăţit cu o serie limitată intitulată Logan 10 ani, care a prins bine la public şi care are un preţ de 11.300 euro.
Unul dintre concurenţii Dacia, disponibil deja în ţara noastră, este Hyundai i20. Alfat la cea de-a treia generaţie, Hyundai i20 este mai lat, mai lung şi mai spaţios decât precedentul model. Automobilul sud-coreenilor are un portbagaj de 326 de litri şi dispune de tehnologii care nu se regăsesc în echiparea altor modele din segmentul B, cum ar fi, de exemplu, sistemul de avertizare la părăsirea benzii de rulare. De asemenea, noul model este echipat în standard, atât cu sistem de management al stabilităţii vehiculului, cât şi cu program electronic de stabilitate. În plus, Hyundai i20 include standard şase airbag-uri, computer de bord, aer condiţionat, închidere centralizată şi radio compatibil MP3. Noul Hyundai i20 este disponibil cu două motorizări, una pe benzină 1,25 litri, 84 CP şi una diesel de 1,1 litri, 75 CP. Preţurile pentru Hyundai i20 pornesc de la 10.730 euro şi pot ajunge la 12.714 euro în cazul versiunii de top. Un model mai accesibil, sub 10.000 de euro, care va fi disponibil din vara acestui an şi care va concura marca locală este Opel Karl. Numele este ales în onoarea fiului fondatorului Opel şi a fost construit pentru clienţii atenţi la preţ, care doresc să combine utilizarea zilnică şi tehnologiile moderne. Karl dispune în oferta standard de sistemul ESP cu controlul tracţiunii, de ABS cu distribuţie electronică a forţei de frânare şi de asistentul la pornirea în rampă, care previne deplasarea înapoi a autovehiculului. Maşina poate fi echipată cu avertizarea privind părăsirea benzii de circulaţie. În plus, Karl oferă modul City, care reduce efortul la efectuarea manevrelor de direcţie printr-o apăsare de buton. Opel Karl va dispune de motorul 1.0 Ecotec de 55 kW/75 CP în trei cilindri. Opel a vândut anul trecut aproape 1,1 milioane de vehicule în Europa, marcând cel mai bun rezultat al ultimilor ani. Cele mai mari pieţe pentru Opel au fost Germania, Regatul Unit, Franţa, Italia şi Spania.
Tot anul acesta, americanii de la Ford vor lansa noul Ford Ka. Maşina este aşteptată în a doua parte a anului. Va fi disponibil doar în varianta cu cinci uşi, la dimensiuni mai mari şi va avea la bază platforma actualului Ford Fiesta.
Noul Ka va oferi versatilitate, costuri reduse de întreținere și, mai ales, un preț accesibil, sub 10.000 de euro. Şi nemţii de la Volkswagen lucrează la un model low-cost, însă acesta va fi lansat anul viitor şi va fi comercializat în India, China şi în ţările din America Latină. Acesta ar urma să aibă un preţ de 8.500 de euro.