„În urma acţiunilor întreprinse, au fost depistaţi 156 de străini, care nu au respectat prevederile legale privind şederea pe teritoriul ţării noastre, cei mai mulţi în municipiul Bucureşti şi pe raza de competenţă a judeţelor Constanţa, Bihor şi Alba. De asemenea, au fost preluaţi de la alte structuri 106 străini pentru aplicarea măsurilor din domeniul de competenţă. Pe parcursul lunii aprilie, poliţiştii de imigrări au emis 128 de documente administative ( decizii de returnare şi comunicări de părăsire), cetăţenilor străini care nu mai îndeplineau condiţiile de şedere pe teritoriul României, prin care au fost obligaţi ca în termen de 3, respectiv 15 zile să părăsească ţara noastră”, transmite IGI printr-un comunicat de presă.
Tot mai mulţi imigranţi vor să intre în România: În luna mai, 262 de străini depistaţi în situaţii ilegale
3 iunie 2017, 10:00
Ultima modificare în 3 iunie 2017, 10:07
Inspectoratul General pentru Imigrări a depistat 262 de cetăţeni străini care nu au respectat prevederile legale privind intrarea şi şederea pe teritoriul României, în urma acţiunilor pe care poliţiştii le-au efectuat în luna mai, fiind aplicate 500 de sancţiuni în valoare de aproape 600.000 lei.
Etichete: imigranti
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Antonio Guterres: Lupta împotriva încălzirii climatice ”nu poate fi oprită”
- SUA: Rata şomajului a atins cel mai scăzut nivel din ultimii 16 ani
- General american: „Dacă aș locui în România, cu siguranță aș spune că trebuie să fie un motiv de îngrijorare”
- Turcan: Legea salarizării unitare va aduce dispariţia de locuri de muncă
- Economia Greciei a revenit pe creştere la începutul acestui an
- Greenpeace: Retragerea SUA din Acordul Climatic de la Paris va transforma America într-o societate izolată
- Juncker face apel ca UE şi China să conducă eforturile de punere în aplicare a acordului de la Paris
- 30 de ani de când a fost dat în folosinţă pasajul Unirea din Capitală
- Pilonul II de pensii a ajuns la active nete gestionate de 35,1 miliarde lei, după nouă ani de activitate
- Ocuparea fără drept a unui loc de parcare public legal atribuit ar putea fi sancţionată cu amenzi între 500 și 1.000 de lei