Ca procentaj, traficul feroviar de călători a crescut cu 12,4%, la peste 15,85 milioane de pasageri.În ceea ce priveşte perioada sărbătorilor pascale, traficul de pasageri a urcat cu circa 20% la trenurile de litoral şi cu aproape 35% la trenurile spre munte, raportat la un week-end obişnuit.

La nivelul întregii reţele feroviare, traficul de pasageri a înregistrat, în perioada Sărbătorilor de Paşte, faţă de un week-end obişnuit, o creştere cu 75%, în timp ce trenurile de pe rutele mari – precum Iaşi, Timişoara, Craiova – au avut grade de utilizare de peste 100%.

“Estimăm că traficul cumulat din perioada celor două evenimente ale lui 2014, respectiv Paşte (17-21 aprilie) şi minivacanţa de 1 Mai, care urmează, va fi mai mare decât traficul înregistrat în 2013 (1-5 mai). Mulţi dintre români petrec sărbătorile pascale în familie, iar cele mai solicitate rute au fost în acest an cele spre Iaşi şi Craiova, acestea având un grad de utilizare de peste 100%”, afirmă reprezentanţii CFR Călători, citaţi de Agerpres.

Potrivit statisticilor realizate de Ministerul Transporturilor, în primele nouă luni ale anului trecut, peste 43,6 milioane de pasageri au circulat cu trenul, dintre care 165.000 de persoane au avut o destinaţie externă.

Distanţa medie de transport a pasagerilor a fost de 78 de kilometri.

Parcursul mediu zilnic al vagoanelor de pasageri a fost de 253 kilometri/zi, iar viteza medie a trenurilor a fost de 45 de kilometri/oră.

Sursa: AGERPRES