Numărul fumătorilor interesaţi de programul naţional Stop Fumat a crescut de peste 5 ori în luna mai. faţă de media primelor 3 luni ale anului. Cei mai interesaţi de program au fost fumătorii tineri, care au sub 30 de ani, în condiţiile în care cei mai mulţi fumători români au între 25 şi 44 de ani (32,9%).
Până ieri, 30 mai, 312 fumători români au apelat Tel Vede Stop Fumat pentru a obţine informaţii despre Programul Naţional Stop Fumat. Creşterea înregistrată în luna renunţării la fumat este de peste 5 ori faţă de media apelurilor din primele 3 luni ale anului 2012, respectiv 61,7 persoane pe lună. Explicaţia acestor rezultate ar putea fi abordarea comunicării şi prin canale social media, începând cu 20 aprilie. Este vorba despre pagina de Facebook a programului, activarea forumului de pe pagina web şi apelarea la lideri de opinie.
Sănătatea este motivul invocat cel mai frecvent de români pentru a renunţa la tutun, conform studiilor. Poate şi din acest motiv, abordarea profesioniştilor din sănătate a problemei fumatului se face prin prisma „spaimei”, a „fricii” de bolile pe care le poate provoca tutunul.
Peste 70.000 de români s-au înscris în Programul Naţional Stop Fumat din 2007 până acum.