TotalSoft, una dintre cele mai importante companii de software din România, anunță intrarea în echipa sa, pe poziția de Director Vânzări, a lui Florian Ivan, fost Partner Strategy Manager în cadrul Microsoft România în ultimii 5 ani. Din această poziție, Florian a coordonat relația Microsoft cu cei 4.000 de parteneri prin care compania își derulează activitatea în România.
Odată cu preluarea acestei poziții, Florian devine responsabil de integrarea tuturor liniilor de business ale companiei, din punct de vedere al strategiei de vânzare și de atingerea obiectivelor financiare pe piața locală. Principalele obiective vor fi consolidarea vânzărilor și dublarea cifrei de afaceri până în anul 2015.
Totodată, Florian va avea un rol important în construcția unui proces de vânzări solid, transparent, integrat cu alte procese din companie, precum și crearea unei rețele puternice de parteneri TotalSoft, în piețe țintă, care să susțină planurile companiei de dezvoltare internațională.
"Am avut oportunități în două alte companii de marcă, inclusiv pozitia de director general. Am ales TotalSoft pentru că este într-o perioadă de transformare organizațională și culturală, pe fondul unei creșteri remarcabile în piața soluțiilor B2B. Văd o provocare uriașă să fac parte din managementul unei companii în plin proces de dezvoltare" a declarat Florian Ivan.
Obiectivul TotalSoft, de a dubla cifra de afaceri până în anul 2015, va fi susținut printr-un mix de produse (aplicații, soluții și servicii) și printr-o strategie agresivă de vânzări atât în sectorul privat, cât și în cel public, pe piața locală și internațională.
În același timp, Florentina Andrei preia managementul vânzării întregii suite de aplicații Charisma, care include produse cu notorietate pe piaţa locală şi internaţională precum Charisma ERP, Charisma HCM, Charisma Medical Software, Charisma Business Applications sau Charisma Analyzer.
Florentina a ocupat în ultimii 8 ani poziția de Director Vânzări Charisma din care a răspuns, în special, de vânzările Charisma ERP și Charisma HCM. Printre realizarile notabile care au recomandat-o pe Florentina pentru noua poziție se află și creșterea anuală a cifrei de afaceri, a acestor produse, cu 50%.
Absolventă a Academiei de Studii Economice şi a unui MBA, Florentina s-a alăturat echipei TotalSoft în 1999. Timp de aproape 13 ani a consolidat echipa de vânzări care a reuşit performanţa de a poziţiona TotalSoft pe locul 1 în topul furnizorilor de ERP din România, conform studiului PAC pe 2010. O altă reuşită deosebită a fost extinderea brand-ului Charisma la nivel internaţional, acesta fiind prezent în 25 de ţări din Europa, America, Africa şi Orientul Mijlociu.