Portofoliul mare de clienţi şi extinderea proiectelor la nivel regional i‑au adus companiei TotalSoft, unul dintre principalii producători locali de software, o cifră de afaceri de 11,6 mil. de euro, în prima jumătate a acestui an, în creștere cu aproape 25% față de veniturile înregistrate în 2010.
Veniturile obţinute de TotalSoft în această perioadă provin în proporţie de peste 50% din vânzarea Charisma Business Suite (un sistem informatic integrat de management al resurselor companiei), restul fiind generate de celelalte linii de business pe care compania le are în portofoliu.
“75% din venituri provin din proiectele derulate pe piața românească, iar restul din extern”, precizează Liviu Drăgan, directorul general al TotalSoft, companie deținută în proporție de 88% de fondul grec de investiții Global Finance.
Celor patru filiale deschise în 2010 – în Bulgaria, Grecia, Serbia și Qatar-, li se vor adăuga anul acesta cel puțin încă două. “Am reluat ideea de a extinde numărul subsidiarelor TotalSoft prin achiziții de companii cu activități complementare nouă, în Polonia și Turcia”, spune Drăgan.
Sectoarele‑cheie pentru care TotalSoft livrează cele mai complexe soluții de ERP sunt retail/distribuție, servicii, producție și financiar bancar, construcții, medical și leasing.
Compania a realizat, anul trecut, o cifră de afaceri de 22,45 mil. euro, în creștere cu 14% față de anul 2009.