Toţi cei 170 de angajaţi ai Combinatului de celuloză şi hârtie 'Someşul' din Dej vor fi disponibilizaţi în această lună. Consilierul ministrului Muncii Mircia Giurgiu a declarat că i-a prezentat această situaţie ministrului Mariana Câmpeanu şi a participat la o întâlnire de lucru convocată la Dej de deputatul Cornel Itu pe tema disponibilizărilor din sectorul economic privat şi găsirii unor soluţii reale pentru oamenii care rămân fără locuri de muncă.
‘Luni, 18 februarie, domnul Daniel Don ne va prezenta propuneri pentru reinserţia pe piaţa muncii a personalului disponibilizat. Comparativ cu situaţia de la Mechel din Câmpia Turzii, unde în urma concedierilor colective 1.500 de salariaţi au rămas fără loc de muncă, iar soluţia găsită pentru ei a fost deschiderea unui Combinat social cu producţie pentru concernul IKEA – proiect susţinut cu fonduri europene – la Dej perspectivele nu sunt aceleaşi, în acest moment’, a spus Mircia Giurgiu.
Unitatea de producţie aflată în proprietatea omului de afaceri Ştefan Vuza, din 2004, a solicitat, în instanţă, de mai multe ori în perioada decembrie 2012 – ianuarie 2013, constatarea stării de insolvenţă. Pe 30 ianuarie, Tribunalul Cluj a aprobat această cerere.
În primul semestru din 2012, ‘Someşul’ Dej a avut o cifră de afaceri de 2,1 milioane de lei şi pierderi de 6,3 milioane de lei, iar în cea de-a doua parte a anului situaţia financiară nu s-a echilibrat. Vuza preconiza, încă din 2010, să vândă combinatul unui holding din China, AVIC International, dar tranzacţia nu s-a finalizat. Producţia a fost sistată, temporar, în 2010. Conducerea fabricii a fost preluată, în 2012, de Gheorghe Benea, fost director al Companiei Naţionale Loteria Română. Noua echipă administrativă a preconizat introducerea unor linii de producţie cu alte profiluri, precum fabricarea betonului şi a articolelor din material plastic pentru construcţii.
Combinatul de celuloză şi hârtie ‘Someşul’ din Dej a fost cel mai mare producător de hârtie de ambalaj şi celuloză din fibră lungă din Balcani. Unitatea înfiinţată în 1963 a produs celuloză sulfat albită şi naturală din lemn de răşinoase şi foioase, hârtie kraft albită şi naturală şi hârtie pentru scris şi tipărit. Combinatul cu capital integral de stat a fost scos la privatizare de Fondul Proprietăţii de Stat (FPS) în anul 2000 şi a fost preluat prin licitaţie de Hovis GmbH Viena. Intrată în faliment, societatea austriacă a fost absorbită de MFC Commodities GmbH. În urma unor neînţelegeri între investitor şi Statul Român în privinţa unei infuzii de capital pentru relansarea combinatului, austriecii au abandonat proiectul. În iulie 2004, grupul Serviciile Comerciale Române patronat de Ştefan Vuza a preluat unitatea, prin intermediul A1 Impex SRL.
‘Someşul’ Dej este certificat ISO 9001 pentru sistemul de management al calităţii produselor, precum şi ISO 14001 pentru managementul de mediu, de către firma Germanischer Lloyd.
Sursa: Agerpres