Toți asistenții vor fi nevoiți să aibă examen de bacalaureat? Alexandru Rafila: Este un punct de vedere pe care îl am
Mai precis, ministrul Sănătății s-a declarat deranjat că mulți dintre asistenții care au ajutat în pandemie nu au fost capabili să ia examenul pentru a obține postul din punct de vedere legal.
„Acolo avem o problemă pe care eu o cunosc, am discutat-o cu Ordinul Asistenților Medicali și Moașelor din România”, a declarat Alexandru Rafila.
Ministrul le dă dreptate medicilor care spun că ar fi necesară o discuție cu Ministerul Educației
În acest context, ministrul le dă dreptate medicilor, care au spus că ar fi necesară o discuție cu Ministerul Educației pentru o reevaluare a acelor școli postliceale pentru asistente. Medicii au spus că asistente care au picat examenul au făcut-o pentru că nu știu lucruri elementare, în condițiile în care multe intră la postliceale sanitare fără examen de bacalaureat.
„În mod evident cred că trebuie să înțelegem că această profesiune, de asistent medical, care este o profesiune liberală în Uniunea Europeană, la fel ca și cea de medic, presupune competențe profesionale solide și dacă am făcut acest pas spre asistenții medicali cu studii superioare, pentru că există facultăți de asistenți medicali la toate universitățile de medicină și farmacie din România, trebuie să înțelegem că și învățământul postliceal trebuie să ajungă într-o situație în care admiterea la aceste școli să presupună promovarea examenului de bacalaureat.
Este un punct de vedere pe care îl am eu, ca și profesor, nu neapărat ca ministru al Sănătății. Calitatea și modul în care se dezvoltă profesional un asistent medical sunt extrem de importante, iar înscrierea la școlile postliceale a celor care au examen de bacalaureat mi se pare absolut firească”, a completat ministrul.
De asemenea, Alexandru Rafila a spus că va avea o discuție cu ministrul Educației, Sorin Cîmpea, dar este nevoie de o discuție mai largă, și cu organismul profesional al asistenților medicali, astfel încât să existe o poziție comună și să fie găsită o soluție pentru a crește calitatea pregătirii celor care acced la aceste școli postliceale.