Ministrul Muncii a vizitat, miercuri, un centru de tratament din judeţul Covasna, în contextul în care Societatea de Tratament Balnear şi Recuperarea Capacităţii de Muncă (TBRCM) a reluat, începând de miercuri, activitatea de tratament balnear pentru pensionari, în cele 13 centre din ţară. Violeta Alexandru a anunțat pe Facebook ce urmează să se întâmple.
„Beneficiarii biletelor de tratament balnear pot reveni, începând de astăzi, pentru a începe procedurile de recuperare așa cum au fost prescrise de medicul lor de specialitate.
Eu verific ca totul să fie pus la punct, știu că și-au dorit să revină pentru că au diverse afecțiuni și au nevoie de tratament dar îi rog să aibă și grijă. Ca totul să fie bine, toți trebuie să avem grijă. Președintele Casei Naționale de Pensii Publice a fost pe teren, de asemenea. La fel și Directorul General al companiei care gestionează bazele de tratament pentru pensionari (TBRCM).
Am vrut să mă asigur personal că totul este pregătit în detaliu pentru ca aceștia să se poată caza și urma tratamentele în condiții de siguranță.
Hotelul Dacia, din Covasna, una din bazele de tratament, s-a pregătit ca să primească primele persoane. Deja începuseră să sosească, urmând ca intrarea în circuit să se realizeze în mai multe tranșe, zilnice, tocmai pentru a se evita aglomerarea.
Sunt oameni cu diverse afecțiuni, majoritatea pensionari, cărora le doresc odihnă plăcută și multă sănătate.
Seriile dar și condițiile de cazare sunt disponibile atât pe site-ul TBRCM cât și la caseje județene de pensii”, a scris, pe Facebook, ministrul Violeta Alexandru.